10 evenimente istorice care îţi vor schimba percepţia asupra timpului

Filed under: Life |

1

Oamenii au fost dintotdeauna fascinaţi de evenimentele din trecut. Cât de bine cunoaştem, însă, istoria şi cât de corectă este percepţia noastră asupra timpului?

Cleopatra a trăit mai aproape în timp de prima aselenizare, decât de construcţia Marii Piramide

Cleopatra a VII-a a Egiptului, ultimul faraon activ, este cunoscută în istorie pentru alianţele cu Cezar şi Marc Antoniu, dar şi pentru viaţa sa tumultoasă, care a inspirat romane, piese de teatru şi filme. Ea s-a născut în anul 69 î.e.n., la Alexandria şi s-a sinucis la doar 39 de ani, în 30 î.e.n. Construcţia Marii Piramide a început în jurul anului 2560 î.e.n., la aproape 2500 de ani de la naşterea ei. În schimb, prima aselenizare, misiunea sovietică Luna 2, a avut loc în 1959, iar primul echipaj uman a ajuns acolo în 1969, la mai puţin de 2000 de ani de la moartea Cleopatrei.

Încă existau mamuţi atunci când au fost construite piramidele

Cei mai mulţi dintre noi se gândesc la mamuţi ca la nişte creaturi care aparţin strict erei glaciare, care a durat până acum 12.000 de ani, dar o mică populaţie a supravieţuit până în jurul anului 1650 î.e.n. Pe atunci, piramidele din Giza aveau deja o vechime de 1000 de ani, conform Business Insider.

Armatele mongole au întâlnit şi cruciaţi şi samurai, în aceeaşi perioadă

În secolul al XIII-lea, mongolii şi cruciaţii au fost la un pas să îşi unească forţele petru a lupta îmotriva musulmanilor. Tratativele îndelungate au eşuat însă, şi alianţa nu a mai avut loc. Mongolii şi-au îndreptat atenţia spre Japonia şi, în 1247, au lansat o ofensivă împotriva samurailor, care a fost oprită, spre norocul niponilor, de un taifun.

Universitatea Oxford e mai veche decât civilizaţia aztecă

La Oxford au început să fie predate cursuri începând cu anul 1096, iar până în 1249, centrul de învăţământ funcţiona deja ca o universitate, având chiar cămine pentru studenţii care urmau cursuri acolo. Civilizaţia aztecă a luat naştere odată cu fondarea oraşului Tenochtitlan, abia în 1325.

La fiecare două minute se fac mai multe fotografii decât în întregul secol XIX

Prima fotografie a fost realizată în 1826, de inventatorul Joseph Nicephore Niepce, relatează buzzfeed.com. Se estimează că în cei 80 de ani care au trecut până la apariţia primului aparat foto destinat publicului, au fost realizate doar câteva milioane de poze. În 2014, în schimb, oamenii vor face în jur de 880 de miliarde de fotografii.

Faxul a fost inventat în timpul Marii Migraţii din Statele Unite

Prima versiune rudimetară a unui aparat fax a fost inventată de Alexander Bain, în 1843.  Calea spre Oregon, celebra rută a coloniştilor Vestului american, folosită de călători în timpul marii migraţii, a fost inaugurată în acelaşi an.

Când coloniştii englezi au debarcat la Plymouth Rock oraşul Santa Fe avea deja un hotel şi un restaurant

Coloniştii englezi de pe vasul Mayflower au părăsit oraşul Plymouth, din Anglia, în 1620, plecând spre Lumea Nouă. Ei au fondat una dintre primele aşezări britanice permanente din America, iar o parte dintre tradiţiile pornite atunci, cum ar fi Ziua Recunoştinţei, sunt păstrate şi în prezent. Oraşul Santa Fe, actuala capitală a statului New Mexico, fusese înfiinţat treisprezece ani mai devreme însă, de conchistadorul Don Pedro de Peralta.

Shakespeare era încă în viaţă când a început colonizarea Americii

William Shakespeare, poet, dramaturg şi actor, este consderat unul dintre cei mai importanţi scriitori din toate timpurile. Bardul din Avon a fost botezat în 1564 şi a scris piesa Macbeth în 1605, cu un an înaintea fondării coloniei Jamestown, prima aşezare britanică permanentă din Lumea Nouă. Aceste evenimente l-ar fi putut inspira pe Shakespeare să scrie Furtuna.

A trecut mai mult timp de la apariţia dinozaurului Stegosaurus până la T-Rex, decât de la apariţia acestuia până în prezent

Dinozaurii au trăit acum multe milioane de ani, într-o perioadă pe care, uneori, ne e greu să ne-o imaginăm. Contrar multor fime ştiinţifico-fantastice însă, aceştia nu au ocupat planeta în acelaşi timp, iar multe dintre speciile celebre nu s-au întâlnit niciodată. Stegosaurus a apărut acum 150 de milioane de ani, în timp ce fiorosul Tyrannosaurus Rex trăia cu 67 de milioane de ani în urma, mai aproape de prezent decât de vremea în care exista primul.

Ultimul deţinut ucis de un pluton de execuţie în Statele Unite a murit în acelaşi an în care a avut loc deversarea BP

Chiar dacă această formă de execuţie pare desprinsă din filmele cu cowboy şi indieni, sau, cel puţin, o practică rezervată vremurilor de război, ultimul deţinut care a fost ucis astfel a murit în 2010, în Utah. În acelaşi an, o platforma petrolieră aparţinând BP, aflată în Golful Mexicului, a explodat, provocând deversarea a 4.9 milioane de barili de petrol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *