“2014 va fi un nou an al Victoriei pentru toţi românii!”

Filed under: Politic |

Ponta-PSD

Domnule Victor Ponta, urmează alegerile europarlamentare, la care de obicei românii nu prea se înghesuie. De ce ar veni de data asta românii la vot? Cât de importante sunt, pentru oamenii obişnuiţi, aceste alegeri?

Aceste alegeri nu sunt doar despre Parlamentul European, ci şi despre direcţia noastră ca ţară. Au trecut doi ani de când regimul Băsescu a început, cu adevărat, să piardă din putere şi să se destructureze, şi doi ani de când proiectul USL a început să fie pus în aplicare. Vorbesc de proiectul USL pentru că eu cred că el există, trăieste prin noi în continuare, şi produce o schimbare pozitivă în România. Am oprit nedreptăţi, am reluat creşterea economică, am reînceput să punem ţara pe roate. Am mărit salarii şi pensii, am inaugurat câteva sute de km de autostradă, am deblocat fondurile europene. Suntem pe un drum bun, şi eu cred că o Românie puternică poate să îl facă pe fiecare dintre noi mândru că este român. De aceea, aceste alegeri sunt un moment important în legătură cu direcţia în care mergem – continuăm pe acest drum pozitiv sau ne întoarcem spre perioada regimului Băsescu-Udrea-Boc? Îi chem pe toţi românii la vot, pentru a răspunde acestei întrebări.

De ce ar vota lista pe care o propune PSD în prezent? De ce această listă este diferită de altele, ale altor partide?

Lista PSD-UNPR-PC este o listă formată din oameni mândri că sunt români, oameni care au apărat România în Parlamentul European şi care vor continua să îi ajute pe români. Este o listă care îmbină experienţa unor politicieni de calibru, precum Ecaterina Andronescu, Ioan Mircea Paşcu sau Dan Nica, cu energia şi entuziasmul unei generaţii de politicieni tineri, precum Corina Creţu sau Cătălin Ivan. Ni se alătură, pe aceasta listă, şi oameni care au avut succes în afara politicii, precum Damian Drăghici, un român respectat şi iubit peste tot în lume. Este o listă echilibrată şi competentă. Sunt oameni care au promovat România, care i-au ajutat pe românii care muncesc în străinătate, care au sancţionat derapajele regimului Băsescu şi care s-au luptat pentru drepturi mai multe pentru agricultori, tineri sau pensionari. Până la urmă, românii vor alege, dar sunt convins că o vor face gândindu-se că au nevoie de un Parlament European care să le fie mai aproape şi care să ia decizii pentru a le face viaţa mai bună.

Ca premier, aţi anunţat măsuri de relaxare fiscală, de reducere a CAS, de neimpozitare a profitului reinvestit, de continuare a scăderii TVA la anumite produse. Când se vor lua aceste măsuri şi cum îi vor ajuta ele pe oamenii obişnuiţi?
Ne ţinem de cuvânt şi introducem aceste măsuri chiar de la 1 iulie! Economia românească are nevoie de măsuri de susţinere şi cred că este foarte bine ce facem. Anul trecut am redus TVA la pâine şi am eliminat mult din birocraţia care omoară firmele din România (numărul taxelor parafiscale s-a redus foarte mult în 2013 şi mai tăiem acum încă cca 70 de taxe). Anul acesta, vrem să continuăm reducerea poverii fiscale pe muncă, pentru ca patronii să poată angaja mai mulţi oameni. Efectele se vor vedea într-o creştere economică importantă, de peste 3%, dar şi într-o creştere a numărului de locuri de muncă. Direcţia este bună, şi vom continua să dăm facilităţi celor care angajează tineri, celor care înfiinţează noi locuri de muncă, celor care investesc în domenii cheie din economie. Suntem un guvern care a reuşit un echilibru foarte bun între protecţia socială şi creşterea economică, şi cred că aceasta este direcţia corectă.

În ultimele săptămâni, România a fost marcată de mai multe dispute între dvs. şi Traian Băsescu. Aţi definit la începutul anului lupta împotriva “regimului Băsescu” drept principal obiectiv al PSD. Rămâne valabil şi în prezent?

Nu renunţăm la această luptă, pentru că “regimul Băsescu” este în continuare foarte activ şi foarte dornic de a reveni în politică. Aţi auzit că Traian Băsescu se visează premier şi, dacă nu suntem atenţi, există riscul să îşi facă din nou loc în viaţa noastră. Eu cred că direcţia trebuie să fie următoarea – în noiembrie se încheie mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu, iar acesta trebuie să fie momentul în care regimul sau îşi încheie existenţa. Alegerile europene sunt importante pentru că putem să îi mai luăm o parte din putere lui Traian Băsescu – fără susţinere în ţară, Traian Băsescu se sprijină pe susţinerea unor prieteni din Europa. Dacă învingem în aceste alegeri, şi aici şi în Europa, îi luam şi acest ultim sprijin. Anul 2014 poate fi un nou an al Victoriei, un an în care România începe din nou să trăiască liber, să gândească pozitiv şi să spere cu adevărat la o viaţă normală.

2 Responses to “2014 va fi un nou an al Victoriei pentru toţi românii!”

  1. Pingback: Copy-paste 2.0. Ponta, interviu identic în peste zece ziare | Pagina de Politică | Parte din familia RV

  2. Pingback: Copy-paste 2.0. Ponta, interviu identic în peste zece ziare | Reporter Virtual – stiri exclusive | Portal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *