Un meci pentru primul loc în play-out!

Filed under: Sport |

olimpia-satu-mare-06

Olimpia joacă azi, de la ora 11 cu CS Mioveni, primul meci din play-off –ul ligii a 2-a , seria Vest. Elevii lui Csik şi Bolba vor întîlni echipa ce în sezonul regulat le-a luat 4 puncte, iar înfrângerea din etapa a 22-a de la Piteşti a redus la acel moment considerabil şansele Olimpiei la play-off. Nu mai are niciun rost acum să amintim că un succes atunci în faţa unui Mioveni fără şanse la play-off ar fi păstrat Olimpia între primele şase echipe din serie… Din păcate însă a urmat şi înfrîngerea de acasă cu Bistriţa şi practic în 180 de minute Olimpia a alunecat de pe locul 3 pe 7 în serie.

În play-out cele două echipe ce se întîlnesc azi nu par a avea emoţii. UTA şi Motru nu au puterea de a se salva de la retrogradare iar Craiova lui Mititelu e deja retrasă din campionat.Aşa că la drept vorbind partida de azi e doar una a orgoliilor rănite, în care sperăm că jucătorii Olimpiei vor încerca să îşi ia revanşa în faţa argeşenilor. “ Vrem să începem cu dreptul play out-ul şi să obţinem toate punctele pentru că ne-am propus ca la final de play out să fim pe primul loc .” a spus antrenorul Tibi Csik care nu exclude ca în aceste partide rămase până la finalul campionatului să mizeze şi pe jucătorii din lot care au evoluat mai puţin până acum. Antrenorul principal al Mioveniului, Marius Stoica, se gândeşte la un meci bun al echipei sale în deplasarea de la Satu Mare. “Obiectivul nostru este să rămînem pe locul pe care suntem acum, adică pe primul loc în clasamentul play-out-ului. Ca la fiecare etapă vom încerca să jucăm bine şi să scoatem maximum din fiecare joc, ca să ne asigurăm cât mai repede locul de rămânere în Liga a II-a. Totodată vrem ca odată cu locul asigurat să vedem câţi mai mulţi jucători la lucru, şi alţi jucători decât cei folosiţi meci de meci, pentru că lotul este numeros. Am jucat cu Olimpia acum câteva etape, în sezonul regulat, iar la momentul acela lumea spunea că nu este un meci important. Eu însă am declarat că este o partidă importantă, şi aşa a şi fost, punctele luate cu ei, iată, contând acum în play-out. Am reuşit la momentul respectiv o partidă bună şi ne dorim să facem acelaşi lucru şi acum. Bineînţeles şi ei îşi doresc să câştige acest meci şi să treacă pe locul I. Sper să fie o partidă frumoasă şi să învingă la final cel mai bun, iar aceia să fim noi” a declarat antrenorul Marius Stoica pentru site-ul oficial al clubului din Mioveni. Lotul Olimpiei a intrat aseară în cantonament iar în afara suspendatului Anca , toţi jucătorii sunt apţi.

Florin Mureşan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *