More

    Andrei Mărcuş de la Olimpia Căuaş, la Naţionalele de juniori

    box

    Încet, încet, secţia de box de la AS Olimpia Căuaş îşi face loc şi renume în sportul cu mănuşile. După Erika Buttyan, un alt pugilist pregătit de Iosif Sandor va participa la un Campionat Naţional. Este vorba despre cel de juniori, unde Andrei Mărcuş (70 kg) va reprezenta culorile clubului, sperăm cu cinste.

    În perioada 7-16 aprilie, sportivul, alături de preşedintele secţiei de box şi vicepreşedintele clubului, Florin Mulcuţan, se vor afla la Cluj, unde Andrei va încerca să cucerească o medalie. Antrenorul Iosif Sandor nu va însoţi delegaţia sătmăreană din motive obiective. Va rămâne pentru a continua pregătirea sportivilor pentru Campionatele Naţionale de tineret care vor avea loc în luna mai la Brăila. Acolo, Olimpia Căuaş va fi reprezentată de Raul Şerban, Ştefan Cherecheş, respectiv Ciprian Meszaros, sportivi cu state vechi, care au experienţă într-ale boxului.

    “Sperăm să facem o figură frumoasă la Cluj şi să ne întoarcem acasă cu o medalie. Doresc să mulţumesc preşedintelui de club, Florin Cosma, dar şi Primăriei şi Consiliului Local pentru încrederea acordată, cu menţiunea că nu îi vom dezamăgi“, a declarat fostul pugilist Florin Mulcuţan.

    Daniel C.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE