Cele mai eficiente alimente anticancer

Filed under: Sanatate |

4

Pe masura ce oamenii de stiinta se lupta sa gaseasca un tratament pentru cea mai cumplita boala a acestor timpuri, cancerul, multi dintre acestia au inceput sa se orienteze pe ceea ce pare a fi cea mai promitatoare solutie pana in prezent: dieta. Cea mai simpla si la indemana metoda de a preveni cancerul este sa mananci sanatos. Afla, in continuare, care sunt cele mai eficiente alimente anticancer, care nu trebuie sa lipseasca din regimul tau.

Cand vine vorba de o dieta care sa previna aparitia cancerului, cei mai multi nutritionisti sunt de acord ca aceasta trebuie sa fie alcatuita in cea mai mare parte din legume si fructe. Mai exact, doua treimi din cantitatea zilnica de mancare trebuie sa fie constituita din vegetale, pentru a evita consumul de grasimi saturate. Oricat de simplu ar suna, trecerea la un astfel de regim ar insemna o schimbare drastica pentru multi oameni, in special pentru ca este pe termen lung, nu ca o dieta de slabire.

Iata ce substante trebuie sa incluzi in alimentatie pentru a preveni cancerul.

Alimente anticancer bogate in acid folic

Acidul folic, sau vitamina B9, se poate gasi in numeroase alimente anticancer. Vestea buna este ca si producatorii de cereale, paste si produse de panificatie isi imbogatesc adesea produsele cu aceasta substanta.

O persoana care are un deficit de acid folic in organism este mai predispusa la anumite mutatii la nivelul ADN-ului. Un studiu realizat pe 27.000 de barbati fumatori, cu varstele cuprinse intre 50 si 69 de ani, a aratat ca cei care au consumat cel putin doza zilnica recomandata de acid folic (400 micrograme) si-au redus la jumatate riscul de a face cancer.

Alimentele cele mai bogate in vitamina B9 sunt: fasolea (20% din doza zilnica recomandata la 100 g), nautul (30% la 100 g), lintea (45% la 100g), spanacul (49% la 100g), avocado (20% la 100g), broccoli (27% la 100g) si salata verde (37% la 100g).

Alimente anticancer cu vitamina D

Aceasta vitamina solubila in grasime ajuta la absorbtia calciului si poate fi eficienta si in prevenirea cancerului, prin limitarea cresterii celulelor canceroase. Oamenii de stiinta considera ca exista o puternica legatura intre consumul de vitamina D si reducerea riscului de a dezvolta cancer la san. Un raport al Asociatiei Americane pentru Studiul Cancerului a aratat ca vitamina D scade probabilitatea aparitiei acestui tip de cancer cu pana la 50%.

Iata care sunt alimentele anticancer cele mai bogate in vitamina D: uleiul de ficat de cod (o singura lingura contine de trei ori mai mult decat doza zilnica recomandata), heringul de Atlantic (271% la 100g), cerealele fortificate (57% la 100g), scoicile (80% la 100g), tofu fortificat (39% la 100g) si ouale (9% la 100 g).

Alimente anticancer: legumele crucifere

Legumele crucifere sunt cele care fac parte din familia verzei. Chiar daca le detestai cand erai copil, trebuie sa stii ca acestea sunt foarte eficiente in prevenirea cancerului. Studiile recente arata rezultate promitatoare in special in combaterea cancerului la prostata si la colon.

Legumele crucifere sunt bogate in nutrienti: carotenoizi (beta-caroten, luteina, zeaxantina), vitaminele K, C si E si minerale. In plus ele contin si substante cu sulf, din cauza carora au adesea un miros neplacut specific. In timpul gatirii sau mestecarii, aceste substante se descompun si creeaza compusi activi cu efect anticancerigen.

Iata care sunt cele mai importante legume crucifere pe care trebuie sa le incluzi in dieta ta: varza, broccoli , conopida, ridichi, rucola, hrean si untisor.

Curcuminul, substanta magica anticancer

Turmericul sau curcuma este o planta indiana din care este facut praful de curry. Cu acest condiment nu numai ca poti da o savoare deosebita mancarii, dar iti vei prelungi viata considerabil.

Expertii au descoperit ca aceasta substanta miraculoasa are un efect antiinflamator foarte puternic. Din moment ce principala cauza a aparitiei multor boli este tocmai inflamatia cronica, turmericul este arma perfecta in prevenirea lor. Curcuminul oprestea transformarea si proliferarea celulelor canceroase. Dintre toate tipurile de cancer studiate, nu s-a gasit inca unul care asupra caruia sa nu aiba efect consumul de turmeric.

Asadar, foloseste cat mai mult praful de curry, acest condiment miraculos cu care iti poti aroma orezul, carnea si legumele.

Cea mai buna metoda de a preveni cancerul este alegerea unei diete sanatoase, bogata in alimente anticancer. Ai grija de corpul tau si rasplata va fi pe masura!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *