More

    Competiţie pentru postul de comisar european

    O altă miză importantă a alegerilor europarlamentare din 25 mai din România are în vedere nominalizarea politicianului care va ocupa postul de comisar european. Este ştiut faptul că discuţiile serioase privind viitoarea componenţă a Comisiei Europene vor începe abia după ce se vor cunoaşte rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European. În funcţie de acestea viitorul preşedinte al Comisiei Europene ar putea fi luxemburghezul Jean-Claude Juncker, susţinut de PPE sau socialistul german Martin Schulz. În ceea ce îi priveşte pe comisarii europeni, în România, conform procedurii, nominalizarea pentru această funcţie o face Guvernul, ceea ce justifică pe deplin competiţia acerbă din această perioadă pentru ocuparea acestui post important ce revine ţării noastre.

    Pe lista PSD pentru poziţia de comisar european se află actualul europarlamentar Corina Creţu, care şi-ar dori portofoliul ce gestionează intervenţiile în caz de dezastre naturale.

    De asemenea, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, precum şi fostul şef al diplomaţiei româneşti, Mircea Geoană, ar viza postul de înalt reprezentant pentru politica externă a Uniunii Europene, post ocupat în prezent de baroneasa Catherine Ashton.

    Preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat susţinerea publică pentru actualul nostru comisar, Dacian Cioloş, apreciind că ar fi o mare greşeală ca România să nu îşi menţină propunerea pentru acesta. Preşedintele a menţionat că Agricultura este comisariatul care gestionează cel mai mare buget, astfel că Cioloş poate face bine multor ţări, inclusiv României. Pe de altă parte, potrivit unor surse din PSD, Cioloş a încercat în ultima perioadă o apropiere de partidul de guvernământ, cu scopul de a obţine sprijinul premierului Ponta. Iar pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, l-a însoţit la diverse manifestări la care s-a discutat despre politicile europene pentru agricultură.

    Cu şanse mai mici, pe aceeaşi listă a PSD se află actualul ministru delegat al Energiei, Răzvan Nicolescu. El a avut deja o perioadă bună la Bruxelles, în perioada 2010 – 2014, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie la Agenţia Europeană pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Energie. Totuşi, postul de comisar european pentru Energie este considerat prea pretenţios pentru ţara noastră.

    Aşadar, competiţia este acerbă, dar decizia finală aparţine, cum spuneam, Guvernului, care face nominalizarea pentru funcţia de comisar european din partea României.

    Voicu D. Rusu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE