Conducerea PSD Satu Mare, la lansarea candidaţilor alianţei PSD-UNPR-PC

Filed under: Locale |

ponta

Conducerea PSD Satu Mare a participat, în acest sfârşit de săptămână, la lansarea candidaţilor PSD-UNPR-PC pentru Parlamentul European. Odată cu lansarea sloganurilor ”Mândri că suntem români” şi ”România puternică în Europa”, liderii alianţei au aflat că, dacă o vor cere, Victor Ponta va candida la Preşedinţie.

La evenimentul de la Rom-expo au participat preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, preşedintele PC, Daniel Constantin, precum şi majoritatea liderilor celor trei partide, dar şi preşedintele Parlamentului European şi candidatul Partidului Socialist European pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Martin Schulz, plus Serghei Stanişev, liderul socialiştilor europeni.

În sală, printre cei peste 10.000 de participanţi, au fost prezenţi şi aproximativ 55 de social-democraţi din Satu Mare, printre care preşedintele PSD şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, preşedintele executiv şi primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, parlamentarul Octavian Petric, preşedintele TSD, Raul Băbţan, primari şi membri marcanţi ai organizaţiei judeţene care l-au susţinut pe candidatul PSD Ioan Mircea Paşcu la un nou mandat în Parlamentul European.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, şef de campanie al partidului, a afirmat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor PSD-UNPR-PC la PE, că promite că va conduce alianţa şi de această dată la victorie. “Alegerile din 25 mai nu reprezintă numai o trambulină pentru a trimite la Bruxelles o mână de oameni, reprezintă o şansă uriaşă pentru a face România o ţară puternică în Europa. Suntem mândri că suntem români. Putem fi noi înşine model pentru astăzi, nu doar studiu de caz. Noi, Alianţa electorală PSD-UNPR-PC, putem demonstra ce forţă incredibilă suntem”, a precizat Liviu Dragnea.

Victor Ponta a spus că alianţa va fi câştigătoare inclusiv în noiembrie 2014, el precizând: ”Dacă dumneavoastră consideraţi că trebuie să fiu candidat la Preşedinţie, bineînţeles că voi fi”. El a precizat că scorul pe care şi l-a asumat PSD la alegerile din 25 mai este de 35%, arătând că acesta ar fi unul realist şi foarte bun, cel mai bun obţinut de formaţiunea sa la euroalegeri.

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, invitat la lansarea candidaților, a spus că nu va accepta niciodată ideea că există cetățeni europeni de rangul unu și doi. El a arătat că, dacă va ajunge președinte al Comisiei Europene, fiind desemnat candidat pentru această funcție din partea socialiștilor europeni, prima sa prioritate va fi crearea locurilor de muncă. Totodată, își dorește să restabilească echilibrul dintre cei bogați și cei săraci, să se concentreze pe dinamizarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, pe depășirea dificultăților sectorului de credite din anumite țări și pe promovarea unei reindustrializări inteligente a Europei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *