Criză de personal la Poliţia Locală

Filed under: Locale |

DSCN9124

Peste o treime din organigrama Poliţiei Locale Satu Mare este neocupată, dar nu din cauza blocării posturilor, ci din cauza lipsei de interes a sătmărenilor de a se încadra în această structură, a arătat directorul Poliţiei Locale Satu Mare, Ioan Precup, în cadrul şedinţei Consiliului Local. Tot în şedinţa de ieri, consilierii locali au votat rectificarea bugetului local al municipiului Satu Mare, al bugetelor instituţiilor subordonate şi al societăţii Transurban. Ionuţ Bujor a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Apaserv SA. Primarul Dorel Coica şi-a exprimat convingerea că, în ciuda tinereţii reclamate de consilierul Butka Gergo, datorită pregătirii şi experienţei sale, Ionuţ Bujor va putea face faţă provocărilor care le impune noua sa funcţie. Consilierii locali au mai aprobat rezultatele finale ale evaluării managementului aplicat la Casa de Cultură G.M. Zamfirescu şi la Filarmonica Dinu Lipatti, prelungind contractele directorilor Gheorghe Molnar şi Fatyol Rudolf.

Salarii considerate prea mici
La discuţiile pe marginea proiectului privind modificarea unor funcţii de execuţie în organigrama Poliţiei Locale, consilierul Nits Janos a ridicat problema posturilor neocupate. Directorul Poliţiei Locale Satu Mare, Ioan Precup, a arătat că din cele 150 de posturi cuprinse în organigramă sunt ocupate doar 91. Potrivit sursei citate, criza de personal se datorează lipsei de interes a sătmărenilor faţă de funcţia de poliţist local din cauza salarizării neatractive, majoritatea poliţiştilor locali având salarii de 750 lei. La un concurs organizat în urmă cu o săptămână pentru ocuparea a cinci posturi de poliţişti locali s-a reuşit încadrarea unei singure persoane, a adăugat directorul Precup. Primarul Dorel Coica a declarat că trebuie găsită o soluţie pentru stimularea financiară a poliţiştilor locali, astfel încât să fie încadrate toate posturile din organigramă. Primarul Coica a mai arătat că, în cazul în care poliţiştii locali ar avea salarii similare cu cele ale poliţiştilor naţionali, cu care execută împreună misiuni, nu ar mai exista criză de personal în Poliţia Locală.

Noi restricţii pentru traficul greu
Consilierii locali au aprobat contribuţia proprie a Primăriei în cadrul proiectelor vizând reabilitarea Colegiului Naţional Doamna Stanca şi efectuarea de reparaţii capitale la Şcoala Gimnazială nr.10. De asemenea, au fost adoptate o serie de modificări şi completări a Hotărârii nr.13/30.01.2014 privind reglementarea circulaţiei în municipiul Satu Mare a autovehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone. Modificările şi completările aduse la regulament au constat în: modificarea traseului de tranzit pentru traficul greu, eliberarea nominală a autorizaţiilor, respectiv decizia de a nu mai elibera autorizaţii de acces cu valabilitate mai mare de 24 ore pentru zona A în cazul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

La finalul şedinţei, primarul Dorel Coica, viceprimarii Radu Roca şi Marcela Papici, precum şi liderii grupurilor de consilieri ai partidelor reprezentate în Consiliul Local le-au urat sătmărenilor sărbători pascale fericite alături de cei dragi.

Szasz Lorand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *