Cu mâna întinsă la audienţele Prefecturii

Filed under: Locale |

bloc

Cu toate că Primăria Carei le-a pus la dispoziţie zecilor de familii nevoiaşe o clădire întreagă, situată pe strada Iuliu Maniu, în centrul urbei, racordată la reţeaua de utilităţi publice, asigurându-le periodic şi salubrizarea gratuită a curţii interioare, persoanele în cauză umblă cu milogeala la Instituţia Prefectului. Concret, cu toate că nu îşi respectă angajamentele asumate, respectiv să îşi plătească cel puţin facturile la utilităţile publice şi să păstreze un minim grad de igienă, aceştia s-au plâns ieri la audienţele organizate de Instituţia Prefectului că locuiesc în condiţii insalubre. Primăria Carei susţine că le-a asigurat toate condiţiile, doar că locatarii provoacă distrugeri repetate, acumulând datorii de zeci de mii de lei în contul utilităţilor publice. Mai mult, cu toate că se declară săraci lipiţi pământului, mai toţi locatarii din zonă deţin antene parabolice, în timp ce îşi trimit copiii la cerşit.

Cu minciuna la Prefectură
Ileana Bani este o careiancă ce domiciliază în fostul cămin al Grupului Şcolar “Simion Bărnuţiu” din Carei, situat pe strada Iuliu Maniu. Femeia s-a plâns ieri, la audienţele organizate la Instituţia Prefectului, că trăieşte în condiţii mizere şi că Primăria Carei nu le-ar reabilita clădirea. Femeia a mai precizat că plăteşte şi o chirie către Primăria Carei, ce-i drept mai mult decât modică: 30 de lei. Contactat telefonic, viceprimarul municipiului Carei, Ludovic Keizer, a precizat că toate eforturile administraţiei locale au fost zădărnicite de lipsa de seriozitate a locatarilor. Viceprimarul Keizer susţine că locatarii provoacă distrugeri cu bună ştiinţă, aruncă mizeria la voia întâmplării şi îşi satisfac nevoile fiziologice pe unde apucă. “Am încercat să îi ajutăm. Le-am făcut curăţenie, dar nu durează decât câteva zile, că iar aruncă mizeria peste tot. Le-am tot spus că dacă îşi plătesc măcar utilităţile, atunci mai vorbim. Să vedem măcar puţină bunăvoinţă. Cei mai mulţi au datorii foarte mari la utilităţi. Aşa nu se poate face nimic. Degeaba cer înţelegere dacă nu şi-au respectat niciodată angajamentele. Nu putem face nimic că distrug totul”, a declarat viceprimarul Ludovic Keizer.

Cum să distrugi o clădire reabilitată
Fostul cămin al Grupului Şcolar “Simion Bărnuţiu” din Carei este o clădire care a fost reabilitată total în 1997. La acea dată s-au renovat toate băile, camerele au fost zugrăvite, au fost schimbate ferestrele şi uşile. Imobilul în cauză are 49 de camere, dispuse pe cinci nivele. La câţiva ani distanţă, clădirea nu mai are uşi, nu mai are geamuri, grupurile sanitare au fost distruse, iar în toată clădirea domină un miros pestilenţial. Toate eforturile Primăriei Carei de a da o mână de ajutor au fost zădărnicite, pentru că lucrările de reabilitare parţială au fost compromise în câteva zile. Printre cei peste o sută de locatari s-au aciuat infractori de drept comun, prostituate şi cerşetori. De-a lungul timpului, organele de ordine s-au confruntat cu probleme foarte mari în zonele locuite de asistaţi. “Peste tot era curat, frumos, cantina funcţiona pe vremea aceea. Acum, prin aducerea rromilor aici, au distrus fără drept de apel totul! Doar tot ei au distrus şi clădirea de pe strada Doina, care, de asemenea, a fost funcţională şi bine pusă la punct de către englezi şi olandezi. Tot aceste persoane au distrus şi căminul de nefamilişti al TRUM S.A.”, ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, unul dintre foştii pedagogi ai fostului cămin. Aşadar, culmea nesimţirii, după ce au distrus mai tot ce se putea distruge, aşa-zişii locatari mai umblă şi cu minciuna pe la Prefectura Satu Mare.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *