Cumpărături în “Noaptea albă a reducerilor”

Filed under: Locale |

NOAPTEA

Numeroşi sătmăreni au profitat vineri, între orele 20.00-0.00, de “Noaptea albă a reducerilor”, organizată la Centrul Comercial Someşul, pentru a-şi face cadouri de Paşte. Reducerile şi promoţiile din magazinele aflate în incinta complexului comercial i-au determinat pe sătmăreni să facă cumpărături. Cele mai căutate au fost magazinele cu articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar şi cele care vindeau bijuterii.

Sătmărenii şi-au reînnoit garderoba la “Someşul”
Ca de fiecare dată, în cadrul “Nopţii albe a reducerilor” de la Centrul Comercial “Someşul” magazinele vestimentare precum Maxxo, Kenvelo, Stone Creek, RG512, Bossini au oferit reduceri între 5% şi 70%. Printre cumpărători s-au numărat şi doi elevi care doreau să-şi cumpere îmbrăcăminte adecvată sezonului estival care se apropie. “Am venit să-mi cumpăr o cămaşă, mai ales că se apropie sezonul estival. Preţurile mi se par foarte bune, astfel că sunt sigur că o să-mi găsesc ce-mi doresc”, a declarat Sebastian. Întrucât se apropie Sfintele Paşti, nici magazinele de pantofi nu au dus lipsă de cumpărători, astfel că mulţi sătmăreni şi-au făcut în această perioadă cumpărături aici. De exemplu, cei de la Amely Shoes ofereau o reducere de 25% la toată gama de produse.

Şi magazinele de confecţii pentru bărbaţi şi femei, precum Inedit, Steilmann, Meyer, Seroussi, Leonardo, Adalin, LCT Collection, Ginnnete, Marconf Com, Zitex, care ofereau diverse promoţii, au avut numeroşi clienţi. Mulţi doreau să îşi cumpere un costum atât pentru Paşte, cât şi pentru sezonul nunţilor care va urma. “Se apropie Paştele şi trebuia să-mi cumpăr un costum nou, mai ales că aici sunt la promoţie. Preţul mi s-a părut unul acceptabil”, a spus Valentin, care a mai adăugat faptul că îl va purta şi la nunţi, întrucât în vară va trebui să participe la mai multe astfel de momente.

Cumpărătorii, mulţumiţi de reduceri
Sătmărenii au profitat şi de reducerile oferite de Cofetăria Daniel, pentru a-şi cumpăra prăjiturile Lămâiţa şi Bella, respectiv covrigei cu caşcaval, oferite cu o reducere de 10%. Nici magazinele de bijuterii, precum B & B Collection, Agora Silver, Roza Oro nu au dus lipsă de clienţi, care aveau promoţii de 15%. Viitoarele mirese au beneficiat de reduceri de 10% la toate produsele de rochii de mireasă de la magazinul “Elena Cosma”, precum şi alte surprize.

De “Noaptea albă a reducerilor” au beneficiat şi copiii. Magazinele cu articole pentru copii şi-au aşteptat clienţii cu reduceri de până la 30%. Cei care doreau să-şi cumpere aparate electrice le puteau achiziţiona de la Altex, care oferea diverse reduceri între 20 şi 50%. Cu reduceri importante şi-au aşteptat clienţii şi magazinele de mobilier, întrucât Silvarom, Polak şi Varsteana ofereau reduceri între 5 şi 40% pentru produsele acestora, iar magazinul de porţelanuri şi cristale menaj Benmat avea reduceri de 10% la porţelanuri şi cristale menaj. Iar cei care au dorit să-şi ofere cadouri inedite s-au deplasat la magazinele de suveniruri King Art şi Poco Loco, unde au beneficiat de reduceri de 25% la toate produsele.

Sătmărenii aflaţi în număr mare la Centrul Comercial Someşul s-au declarat mulţumiţi de preţurile oferite de magazinele de firmă. “Suntem foarte mulţumiţi de reducerile oferite de Centrul Comercial Someşul. Cu această ocazie, sper ca soţul meu să-mi facă un cadou frumos, întrucât nu peste multe zile este ziua mea”, a spus Mariana.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *