More

    Dacă credeţi că trebuie să fiu candidat la Preşedinţie, voi fi

    Ponta-PSD

    Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la lansarea eurocandidaţilor alianţei PSD-UNPR-PC, că alianţa va fi câştigătoare inclusiv în noiembrie 2014, el precizând: “Dacă consideraţi că trebuie să fiu candidat la Preşedinţie, bineînţeles că voi fi”. “Vreau să nu plecaţi acasă fără convingerea că eu, Victor Viorel Ponta, cum îi place să spună, şi sunt mândru, ştiu foarte bine şi foarte clar ce avem de făcut până pe 16 noiembrie şi după 16 noiembrie. (…) V-am spus şi v-o spun, în 2004, 2009, am luptat cu toate puterile mele ca Băsescu să nu ajungă preşedintele României”, a spus Ponta. Potrivit premierului, preşedintele României nu va fi şi nu trebuie să fie nici preşedintele PSD, PC, UNPR sau PPDD. “Eu cred cu adevărat că împreună cu dumneavoastră vom găsi acel preşedinte şi îl vom sprijini. Voi fi în prima linie a acestei bătălii. De data aceasta cred că voi câştiga, de data aceasta cred că vom câştiga. Dacă veţi considera că eu trebuie să fiu, binenţeles că voi fi”, a spus Ponta.

    Potrivit acestuia, un preşedinte uneşte şi nu dezbină, face cinste României şi nu face pe nimeni de ruşine, îşi iubeşte concetăţenii şi manifestă compasiune. “Eu cred că un adevărat preşedinte este cel care promovează dialogul în special cu cei care nu sunt de acord cu el, pentru că un preşedinte este al tuturor românilor. Vreau să cred că un preşedinte îşi iubeşte şi îşi respectă în primul rând propria familie, şi familia oricărui alt cetăţean. Cred în această valoare”, a mai spus Ponta. El a mai spus că Traian Băsescu a fost preşedinte pentru el însuşi şi pentru ai săi, şi a dat asigurări că viitorul preşedinte “îşi va face datoria faţă de toţi românii”.

    Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la RTV, că după 25 mai se va lua decizia privind candidatul la prezidenţiale, arătând că el nu va spune «Nu» unei astfel de candidaturi şi nu va face paşi înapoi. “Împreună cei din această alianţă şi din USL vom decide cine este acel candidat care îndeplineşte aşteptările românilor şi dacă decizia va fi că sunt eu, nu am nicio ezitare în acest sens”, a spus Ponta la RTV.

    Întrebat dacă va fi luată după 25 mai, Ponta a spus că acestă decizie va fi luată după 25 mai. “În ceea ce mă priveşte, eu nu voi spune «Nu» şi nu voi face un pas înapoi”.
    Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, după lansarea eurocandidaţilor PSD-PC-UNPR, că preşedintele PSD, Victor Ponta, ar trebui să candideze la Preşedinţie, că anunţul premierului în acest sens este important şi că un congres al PSD pe această temă ar putea avea loc în septembrie. Întrebat dacă premierul Ponta ar trebui să candideze Liviu Dragnea a spus: “Cred că da”. “Eu am spus-o primul, îl cunosc pe Victor Ponta de multă vreme şi cred că are suficientă maturitate şi acum şi suficientă responsabilitate, arată că poate să conducă ţara asta şi în trei ani de zile a dus România la alt nivel de dezvoltare. Cred că are calităţile necesare pentru a uni toată ţara. În toată perioada asta au fost multe certuri între români şi cred că a venit momentul ca ţara să fie condusă de un om tânăr, un om echilibrat, un om care iubeşte oamenii şi care iubeşte concordia”. Întrebat când va fi congres la PSD pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, Liviu Dragnea a răspuns că sigur nu va fi până în europarlamentare. “Probabil prin septembrie”, a continuat vicepremierul.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE