Daniel Prodan: “Președintele nevalidat să nu-mi mai pronunțe numele!”

Filed under: Sport |

prodan

După ce săptămâna trecută s-a aflat la Cluj şi Arad, președintele FRF, Răzvan Burleanu, era aşteptat sâmbătă la Satu Mare, acolo unde ar fi trebuit să asiste la meciul dintre Olimpia şi Gloria Bistriţa (0-1). Prezenţa preşedintelui FRF la meciul din Liga a II-a putea produce un moment interesant, având în vedere că în tribunele stadionului din Satu Mare s-a aflat şi Daniel Prodan, directorul Federaţiei aflat în conflict deschis cu Răzvan Burleanu.

Şeful FRF a contramandat însă în ultima clipă vizita la Satu Mare şi, conform federalilor, a ales să meargă la Ineu. “A avut probleme de sănătate şi, în plus, a ţinut să fie alături de unul dintre membrii afiliaţi care a trecut prin momente dificile în această perioadă”, spun oamenii de la “Casa Fotbalului”.

Într-un interviu în exclusivitate acordat postului NORD VEST TV, Daniel Prodan, directorul Federaţiei, a ținut să precizeze :

“Am fost la meciul Olimpiei, dar nu m-am întâlnit cu nimeni din cadrul Federaţiei. Preşedintelui nevalidat îi transmit însă un singur lucru: să nu mai pronunţe în niciun context numele Daniel Prodan. Acest nume a fost construit cu muncă şi sudoare şi niciun preşedinte, validat sau nevalidat, nu poate să îl păteze. Noi, cei din “Generaţia de Aur”, putem fi de mâine preşedinţi ai Federaţiei, însă acest preşedinte nevalidat nu poate face niciodată ceea ce am făcut noi, iar acest lucru îl va bântui şi îl va frustra toată viaţa”, a spus Didi Prodan care a amintit la finalul interviului că între el și ”președintele nevalidat” nu mai e cale de împăcare.

Interviul cu Daniel Prodan va putea fi urmărit luni seara de la ora 20,45 la NORD VEST TV și pe www.nordvest-tv.ro în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă!

3 Responses to Daniel Prodan: “Președintele nevalidat să nu-mi mai pronunțe numele!”

  1. Tu dupa ce ca esti prost mai esti si fudul , nu are nici o legatura rezultatele din fotbal cu situatia de manager ,mai Prodane , mai !Ca sa fii un bun fotbalist nu iti trebue multa carte , tot respectul pentru toti fotbalistii care isi fac sau si-au facut datoria , dar ca sa fii manager iti trebue ceva carte si ceva bun simt , si multe altele , voi si altii ca tine , nu aveti nimic din toate astea , dovada ca nu stiti sa pierdeti si aruncati cu noroi …….

    joe
    18/04/2014 at 13:02
    Reply

  2. Iti vine sa te apuci de cap cand ii auzi toata ziua pe astia cu Generatia de Aur, sunt ca riia nu mai scapi de ei… as vrea sa stiu si eu in ce conditi acest martafoi a ajuns la Steaua care au fost conjuncturile si relatiile care l-au propulsat…ati ocupat locul 6 la CM 1994 asa ca sunteti doar generatia cu ULTIMA MENTIUNE…asa ca vorba lui Joe fratilor, mai treceti si pe la scoala caci cu stangu' in dreptu' ati dat destul…si apropo v-a trecut randul, a venit Generatia de Platina

    ciprian
    19/04/2014 at 09:04
    Reply

  3. Iti vine sa te apuci de cap cand ii auzi toata ziua pe astia cu Generatia de Aur, sunt ca riia nu mai scapi de ei… as vrea sa stiu si eu in ce conditi acest martafoi a ajuns la Steaua care au fost conjuncturile si relatiile care l-au propulsat…ati ocupat locul 6 la CM 1994 asa ca sunteti doar generatia cu ULTIMA MENTIUNE…asa ca vorba lui Joe fratilor, mai treceti si pe la scoala caci cu stangu' in dreptu' ati dat destul…

    ciprian
    19/04/2014 at 10:10
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *