More

    Depunem plângere penală împotriva lui Băsescu, după declaraţiile despre Firea

    ponta

    Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Parlament, că, în urma declaraţiilor şefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea, va fi depusă, marţi, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu. “Până mâine (marţi – n.r.) avem o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu”, a spus Victor Ponta, precizând că această plângere va fi semnată de toţi parlamentarii puterii şi , dacă vor dori, şi de parlamentarii din celelalte partide parlamentare. Ponta a mai spus că “este prima dată din 1989 încoace, de când România încearcă să fie democratică, când familia unui senator este ameinţată direct, de către preşedinte”. “Este un element fără precedent, care nu mai are nicio acoperire în disputra politică”, a mai spus premierul. “În momentul în care ameninţă familia unui senator (…) lucrurile sunt fără precedent”, a mai spus premierul Ponta, precizând că va fi informată şi Comisia Europeană. El a arătat că este un “atac mafiot” împotriva Gabrielei Firea. “Traian Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduşi de nouă ani şi jumătate nu intimidează”, a menţionat Ponta.

    Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, luni, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest “act flagrant de intimidare a unui senator”. Firea precizează, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, “un mesaj fără niciun echivoc” legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi. “Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!”, afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea “mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului”. Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este “o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. “Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE