Dora Kovacs, la a treia medalie din acest an

Filed under: Sport |

judo

În week-endul care s-a încheiat, la Deva s-a desfăşurat Campionatul Naţional de judo Under 21. CS Unio Satu Mare a fost reprezentat de trei sportivi: Dora Kovacs (foto stânga), Florin Faur şi Mercedes Czerlau (foto dreapta). Cel mai bun rezultat al delegaţiei conduse de antrenorul Mihaly Terely l-a obţinut Dora, la 70 de kg, care a reuşit să cucerească a treia medalie din acest an, cea mai preţioasă. Sportiva a avut un prim tur liber, apoi a învins-o prin ippon cu strangulare pe reprezentante a Craiovei. A urmat o sportivă din Cluj, de care Dora a trecut tot prin ippon, adjudecându-şi locul în finală. În ultimul act a întâlnit-o pe Mădălina Pantea de la Liberty Salonta, un club cu tradiţie în acest sport, dar a reuşit să o învingă cu două yuko şi astfel să devină campioană naţională la U 21. Mercedes Czerlau a intrat în primii opt, iar Florin Faur a pierdut primele două meciuri şi a ieşit din competiţie.

Şi de această dată, delegaţia sătmăreană s-a deplasat pe banii antrenorilor, sponsorilor, părinţilor şi aşa mai departe. Cu şapte medalii obţinute până acum, pe banii lor, secţia de judo de la CS Unio este lăsată deoparte, iar banii din bugetul local nu ajung niciodată şi pentru aceştia. Oare să nu fie un argument bun faptul că judoka reuşesc să aducă pentru oraşul Satu Mare zeci de medalii în fiecare an? Să fie prea puţin? …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *