More

    Dorolţ a câştigat “Memorialul Istvan Fodor“ la fotbal

    Pentru a-l comemora pe cel care a fost până acum trei ani colegul nostru din presa scrisă, Istvan Fodor, a fost organizat la Halmeu, memorialul cu acelaşi nume, la fotbal. Nouă echipe au ţinut să fie prezente la acest eveniment, foşti prieteni şi colaboratori ai ziaristului trecut în nefiinţă. Cea mai bună echipă s-a dovedit a fi cea din Dorolţ, reuşind performanţa de a nu primi nici un gol pe tot parcursul competiţiei. În grupă a câștigat cu 4-0 cu FC Presa și a remizat cu Căpleni, 0-0. În sferturi a învins tot cu 4-0 preoţii reformaţi, iar în semifinală a învins echipa din Micula cu 1-0. În finală Dorolţul a întâlnit echipa gazdă din Halmeu. Cum nu s-a marcat în timpul regulamentar s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Aici echipa Dorolţ a învins cu 3-2 şi şi-a adjudecat cupa. Podiumul a fost completat de miculeni, iar pe patru au încheiat cei din Căpleni. Înaintea finalei mari, cei prezenți au putut urmări un meci de gală între Old Boy’s Halmeu/Petrești și Old Boy’s UDMR Satu Mare. Premiul pentru fair-play l-a luat FC Presa, cel mai bun portar a fost Ferenc Toth (Porumbești), golgheter cu șase reușite – Gyula Sandor (Micula), iar cel mai bun jucător a fost declarat Laszlo Darabos (Căpleni).
    Dorolţ: Sandor Vincze, Levente Vincze, David Vincze, Nandor Mester, Gyula Ori, Patrik Fintas, Istvan Kovacs, Arnold Drumar, Viorel Cherecheș.
    Banii strânşi din taxa de înscriere, 500 de lei de fiecare echipă, vor ajunge la cei doi copii ai fostului jurnalist, care s-a stins din viaţă pe 12 februarie 2011, la o vârstă fragedă, 35 de ani.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE