Economia românească, în căutarea clasei de mijloc

Filed under: Cultura |

Salariul minim pe economie a crescut cu mai mult de 20% în ultimii ani, ajungând în prezent la valoarea de 850 lei brut pe lună, însă nivelul foarte scăzut al salariilor pe care îl primesc circa 800.000 de angajaţi împiedică formarea unei clase de mijloc a populaţiei, care să reprezinte profilul consumatorului menit să ajute la redresarea economică. De la 1 iulie, salariul minim va creşte din nou, pentru a patra oară în ultimii doi ani, până la 900 de lei brut pe lună.

“Atunci când se iau decizii de majorare salarială toţi declară interesul de a creşte consumul. Însă creşterile salariului minim din ultimii ani au fost anulate de creşterea preţurilor la utilităţi sau de introducerea de noi taxe. Câtă vreme ne bazăm pe un salariu minim pentru subzistenţă, nu vorbim de o piaţă de consum. Din păcate, la noi nu se reuşeşte să se consolideze acea pătură de mijloc, a consumatorului. Doar cei care câştigă peste medie îşi permit să se mai plimbe, să mai iasă la restaurante sau să îşi schimbe aparatura casnică, adică să ajute la creşterea consumului”, este de părere consultantul fiscal George Niculescu.

“Pentru a se forma, însă, o clasă de mijloc, economia românească are nevoie de o “ţesătură” de companii care să înceapă să facă produse proprii, de la cap la coadă, care să aducă valoare adăugată mare. România a făcut “exporturi” de uzine de ciment, de centrale electrice, de rafinării, de produse gândite, create şi finisate local”, a explicat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Pe de altă parte, interesul populaţiei pentru antreprenoriat începe să scadă, pentru că, după atâţia ani de criză, incertitudine, schimbări politice sau legislative, apetenţa către investiţii noi a scăzut.

“A mai dispărut frica de credite, dar oamenii tot nu mai au încredere să investească, sunt demobilizaţi, au observat că s-a mai diluat avântul pentru investiţii. Din moment ce şi managerii, cei care au bani, se confruntă cu situaţii precum impozitarea pachetelor de exit cu 85% – lege care, deşi a fost remediată, încă mai ridică semne de întrebare – este destul de greu să îşi mai dorească să investească”, a mai spus George Niculescu.

Din 2012 şi până la finalul acestui an, încasările statului din contribuţiile sociale, taxele şi impozitele aferente personalului plătit la nivelul minim ar trebui să se apropie de suma de 910 milioane de lei, însă impactul acestei măsuri nu poate fi calculat, spune un oficial din cadrul Ministerului de Finanţe.

“Nu avem evidenţiat separat impactul creşterii salariului minim, dar au recunoscut şi cei de la Comisia Europeană şi cei de la Fondul Monetar Internaţional că a fost un impact pozitiv pe încasări. Însă impactul efectiv al creşterii salariului minim nu îl putem măsura”, a mai spus oficialul din cadrul ministerului.

Ioan Raţiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *