More

    Etapa a doua a Campionatului Naţional de Rally Sprint

    seletyeDupă o pauză destul de lungă, din luna februarie, Campionatul Naţional de Rally Sprint continuă în acest week-end cu etapa a doua.

    Organizatori principali sunt, ca de fiecare dată, ACR – filiala Satu Mare prin directorul David Seletye (foto), CS Auto Karting Rider’s, Primăria şi Consiliul Local Satu Mare. Etapa se va desfăşura la Poligonul ACR, la diferite categorii de vârstă sau de motorizare. Înscrierile se fac sâmbătă, de la ora 9.00 vor începe antrenamentele şi de la ora 11.00 manşele cronometrate.

    Se aşteaptă participarea unui număr de peste 30 de piloţi din Baia Mare, Dej, Livada, Halmeu şi Satu Mare dar şi din străinătate, juniori, nelicenţiaţi şi licenţiaţi. Categoriile în care aceştia vor fi împărţiţi sunt foarte multe: JN 1, JN 2 (grupa juniori), ON 1, ON 2, ON 3 (grupa nelicenţiaţi), OO 1, OO 2 (grupa licenţiaţi) şi OPEN.

    În prima etapă, care s-a disputat pe 22 februarie ploaia a îngreunat desfăşurarea concursului, aderenţa scăzută a traseului a mărit spectaculozitatea, iar şoferii şi-au demonstrat abilităţile de piloţi.
    Dani C.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE