FC Rapid anunţă că îşi caută un stadion unde să evolueze pe teren propriu

Filed under: Sport |

2

Gruparea FC Rapid a anunţat, marţi, într-un comunicat, că este nevoită să îşi caute o altă arenă pe care să îşi dispute meciurile considerate acasă, din cauza costurilor exagerate ale chiriei şi din cauza degradării accentuate a Stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu.

“Primul vers din tradiţionalul imn al Rapidului, «suntem peste tot acasă», tinde să îşi piardă sensul chiar acasă, acolo unde jucăm, cu unele excepţii, de când a fost construită arena din Giuleşti. Solicitările noastre adresate către Ministerul Transporturilor de a reglementa problemele legate de folosirea Stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu nu au primit niciun răspuns. Costurile exagerate ale chiriei, precum şi degradarea accentuată a stadionului ne determină să căutăm o altă arenă pentru disputarea partidelor considerate pe teren propriu. Regretăm că admirabilii noştri suporteri nu vor mai avea posibilitatea de a conduce echipa spre victorie pe stadionul pe care Rapid a scris istorie decenii de-a rândul!”, se arată în comunicatul citat.

Echipa antrenată de Viorel Moldovan a mai evoluat în acest sezon pe Stadionul Astra din Ploieşti, atunci când a avut propriul teren suspendat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *