Festivalul „Mândru Cântec Sălăjean”, la VII-a ediție

Filed under: Uncategorized |

Festivalul-concurs de interpretare a cântecului popular „Mândru Cântec Sălăjean”, ajuns deja la a VII-a ediţie, se va desfăşura, în perioada 16-18 mai, în sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Județului (CCAJ) Sălaj. Persoanele interesate să participe la concurs se pot înscrie până în data de 5 mai.

Potrivit CCAJ Sălaj, vineri, 16 mai, începând cu ora 10.00, va avea loc concursul soliştilor vocali şi instrumentişti preşcolari şi elevi din clasele I-IV. Pentru concurenţii din clasele V-XII, preselecţia şi repetiţiile, cu orchestra Secţiei Ansamblului Folcloric „Meseşul” se vor desfăşura sâmbătă, 17 mai, de la ora 9.00, în aceeaşi locaţie. Potrivit organizatorilor, elevii care au fost premiaţi cu trofeul festivalului în ediţiile precedente nu mai pot participa.

Concursul soliştilor vocali din clasele V-VIII şi IX-XII va avea loc duminică, 18 mai, începând cu ora 14.00, iar cel destinat soliştilor instrumentişti, de la ora 18.00.

Scopul acestui festival-concurs este de a descoperi şi a promova tinere talente, punerea în valoare a cântecului popular autentic şi introducerea lui în circuitul de valori spirituale, prezentarea nealterată a frumuseţii costumului popular din zonele folclorice din judeţ.

Juriul, alcătuit din personalităţi şi specialişti în domeniul folclorului, va aprecia calităţile interpretative ale concurenţilor, autenticitatea pieselor şi a costumelor populare.

Festivalul „Mândru Cântec Sălăjean” este organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, sub egida Consiliului Judeţean Sălaj (CJS), cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IȘJ) Sălaj şi al Clubului Rotary Zalău.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *