Interogatoriul lui Castorel cel tembel

Filed under: Locale |

caricatura-1

Organizaţia Ultimii Patrioţi i-a pus gând rău penalului Castorică, cel cu mintea ischemică, considerat ultimul patrihoţ din judeţ. După modelul aplicat unui şef de vamă de patrioţii din Ucraina, ultimii patrioţi din Sătmar vor să-l taxeze pe Castorul fără habar, încă mare demnitar. Aceştia s-au dotat cu suficientă bandă izolatoare, pentru a-l priponi pe rozător de un stâlp chiar şi ziua-n amiaza mare. Un asemenea stâlp au şi identificat în faţa blocului în care stă Castorul retardat. După ce de stâlp va fi legat, penalul Castor va fi obligat să recunoască toate ilegalităţile pe care le-a orchestrat. Incompatibilităţi, falsuri, atacuri, şantaje, mite încasate, influenţe traficate şi alte acte de corupţie săvârşite. Nu de alta, dar cum spunea şi Castorul cu mintea rătăcită, greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. Mărturia ultimului patrihoţ va fi înregistrată şi apoi pe internet postată şi difuzată. Să poată vedea toţi sătmărenii ce jigodie au tolerat cu anii. Doritorii unui ultim omagiu la adresa Castorului pomanagiu sunt aşteptaţi cu roşii, ouă stricate şi alte produse expirate. Chiar dacă nu îi vor putea scărmăna blana, cel puţin îi vor putea cosmetiza puţin moaca de Castor şi îi vor putea spori putoarea de dihor. Apoi, fiinţa anormală va fi exilată în localitatea sa natală, cu domiciliu forţat, cum e necesar pentru acest ratat, obişnuit numai să împroaşte cu rahat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *