Castorică cel soios este foarte bucuros. Şi-a găsit un angajat, care îi redactează textele sale de rahat. Imediat, Castorică s-a apucat de dictat şi timp de câteva ore nu s-a lăsat. A mai sorbit el câteva pahare de pălincă, sperând să-i vină inspiraţia ischemică. Într-adevăr, aceasta a venit cu un elan nestăvilit. Deşi mâna culegătorului a cam amorţit, Castorică a continuat neistovit. Astfel, o nouă interpelare ce se doreşte devastatoare a conceput, care în cinci-şase pagini abia a încăput. Gestul Castorului complexat a creat o mare bucurie în Senat. Interpelările rozătorului, imprimate pe suluri de hârtie igienică, au fost puse în buda Senatului. Aleşii care se plictisesc în timp ce îşi satisfac nevoile fiziologice pot lectura interpelările Castoriale, unele comice, altele de-a dreptul ştiinţifico-fantastice. Punctul lor comun îl constituie faptul că sunt interminabile, penibile, plictisitoare şi profund calomniatoare. Toată treaba are un singur neajuns. Foarte mulţi aleşi risipesc interpelările, ştergându-şi cu ele dosurile. Rozătorul ar trebui să le mulţumească, căci totuşi mai există oameni dispuşi să le citească. Doar bietul angajat este obligat să culeagă şi să citească declaraţiile, întrebările şi interpelările Castorului şantajist, retardat şi ratat. Lumea îl compătimeşte, în timp ce rozătorul delator îl asupreşte, confundându-l cu un servitor.
