Liderii clanului Bia, reţinuţi pentru şantaj

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale,Top News |

BIA-2

Liderii clanului Bia au avut parte de o surpriză de proporţii ieri dimineaţă, când mascaţii au descins la domiciliul acestora, situat pe strada Zefirului din municipiul Satu Mare, în cadrul unei acţiuni organizate de lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale. Ionel Rostaş, poreclit Bia, în vârstă de 53 de ani, şi fiul său, Ionel Rostaş jr., poreclit Biuţa, în vârstă de 33 de ani, au fost luaţi ca din oală de mascaţii îmbarcaţi în trei maşini. Cei doi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi violare de sediu profesional. “Poliţiştii Serviciului Investigatii Criminale, cu sprijinul de specialitate al DIPI, în colaborare cu luptătorii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale şi sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au reţinut doi bărbaţi, Ionel R., de 53 de ani, respectiv Ionel R., de 33 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, faptă prevăzută de art. 207 din Codul Penal şi violare de sediu profesional, faptă prevăzută de art. 225 din Codul Penal. Pedepsele pentru aceste infracţiuni sunt, pentru prima, de la 2 la 7 ani închisoare, iar pentru cea de-a doua de la 3 luni la 2 ani sau amendă”, se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

Luaţi ca din oală de mascaţi
Timp de aproape patru ore, poliţiştii au percheziţionat cele 12 camere ale casei lui Bia, anexele clădirii şi maşinile aflate în curte. În timpul percheziţiilor, Ionel Rostaş, zis Bia, le-a declarat jurnaliştilor că este nevinovat şi nu înţelege ce caută poliţiştii în casa lui. Imediat, în zonă au apărut şi alţi membri ai clanului ţigănesc, profilat pe înşelăciuni şi cămătărie. La finalul percheziţiei, poliţiştii au ridicat trei cutii de probe, mai multe arme albe, respectiv trei săbii, şi un pistol din categoria armelor neletale supuse autorizării, din marca Gama, calibrul 4,5 mm, având seria polizată. De asemenea, Bia şi Biuţa au fost încătuşaţi de poliţişti şi duşi la sediul IPJ Satu Mare pentru audieri. În scurt timp, în faţa sediului IPJ Satu Mare s-au adunat mai mulţi membri ai clanului. Bia şi Biuţa au fost reţinuţi şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare în vederea luării măsurilor legale în acest caz, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Satu Mare. Surse din cadrul anchetatorilor ne-au declarat că Biuţa încă nu-şi revenise din beţia trasă în ziua anterioară, când a ajuns şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, însoţit de 15 prieteni. Aflat nu numai sub influenţa alcoolului, ci şi a substanţelor etnobotanice, Biuţa şi amicii săi au provocat un scandal monstru la Urgenţe, fiind necesară intervenţia jandarmilor pentru evacuarea întregului grup.

Şantaj de 5.000 de euro la un avocat
Ionel Rostaş şi fiul său, Ionel Rostaş jr., sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi de violare de sediu profesional. “Oamenii legii au desfăşurat activităţi investigative, constatând în urma acestora că cei doi, de la sfârşitul lunii martie şi pe parcursul lunii aprilie, s-au deplasat de mai multe ori la sediul profesional al unui sătmărean, unde, sub ameninţări, i-au solicitat suma de 5.000 euro”, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Satu Mare. Potrivit surselor judiciare, Bia şi Biuţa au şantajat un avocat sătmărean, fost procuror, cerându-i să le restituie suma de 5.000 de euro dintr-un onorariu de 10.000 de euro. Cei doi s-ar fi supărat pe avocat că nu a reuşit să rezolve ca Biuţa să scape de închisoare într-un dosar în care era judecat pentru omor din culpă. Speriat de ameninţările proferate de cei doi interlopi la adresa sa şi a membrilor familiei sale, avocatul sătmărean s-a adresat poliţiştilor. Oamenii legii vor verifica în acest caz şi veridicitatea faptelor cu a căror dare în vileag a fost şantajat ex-procurorul devenit avocat, urmând să ia măsurile legale care se impun în cazul în care afirmaţiile lui Bia şi ale fiului său corespund realităţii.

Biuţa a ieşit recent din puşcărie
Biuţa a ieşit din închisoare în urmă cu câteva luni, după ce a ispăşit o condamnare pentru ucidere din culpă. În data de 8 august 2009, Ionel Rostaş jr, împreună cu alţi patru prieteni se întorceau dimineaţa de la o petrecere. Vroiau să îl lase acasă pe tânărul de 19 ani, Viorel Şerban, care a decedat în urma accidentului de circulaţie. Pentru că Ionel Rostaş jr. a băut toată noaptea, după producerea accidentului, acesta a convins-o pe prietena lui, Alina Scurtu, care se afla în dreapta, să declare că ea este conducătoarea auto. Pentru că aceasta nu avea nicio urmă pe faţă, Biuţa a mânjit-o cu sânge, încercând astfel să inducă în eroare poliţiştii. Fiul liderului clanului Bia, Ionel Rostaş jr., în momentul producerii accidentului de circulaţie se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Probele de sânge prelevate indicau o îmbibaţie alcoolică de 1,4 mg/l.

După un şir lung şi anevoios de procese, în februarie 2012 Biuţa a fost condamnat la trei ani închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Din pedeapsa aplicată i s-a dedus durata arestului preventiv, din 3 septembrie 2009 până în 9 martie 2010. În anul 2009, timp de aproape o lună, Biuţa a fost dat în urmărire generală, după ce s-a evaporat de pe holurile Tribunalului Satu Mare cu puţin timp înainte de emiterea mandatului de arestare, profitând de faptul că îi expirase mandatul de reţinere.

Szasz Lorand

3 Responses to Liderii clanului Bia, reţinuţi pentru şantaj

  1. Manastire-ntru-un picior ghici cine-i avocatul "fost procuror" si a lui grefiera?As fi curioasa sa stiu ce i-au raspuns politistii dlui avocat cand i-a sunat pentru ajutor,avand in vedere ca in 24.04.2007 l-am sunat si eu pe dl procuror( la vremea aceea ) care avea in lucru un dosar pe care l-a tergiversat in stilu-i autentic atat cat i-a permis lipsa de profesionalism si onestitate.Rasunsul la apelul meu:"Chemati,doamna Politia!".Dosarul era pe biroul (sau in sertarul lui).Bia chiar a crezut ca acest tandem poate fi onest.Cine pe cine pacalea?…Exista si escroci cu gulere albe..Vae victis!

    chris scumpu
    24/04/2014 at 23:58
    Reply

    • de cand am aflat ca au fost saltati, eram in stare sa pun pariu ca tot el le va fi avocat. Ei, m-am inselat de data asta.
      In 2009, dupa ce ca domnisorul Biuta : 1. NU AVEA PERMIS DE CONDUCERE, 2. Avea o imbibatie alcoolica de 1,4 mg/l, 3. A incercat sa induca in eroare organele de ancheta declarand ca nu el a condus autoturismul, 4. S-a sustras de la urmarirea penala, 5. Avea antecedente cu carul,jumatate din vina pentru producerea accidentului a fost aruncata pe celalalt sofer implicat in accident. Care, saracu, nu avea niciuna dintre performantele lui Biuta insirate mai sus.

      Doru
      25/04/2014 at 18:32
      Reply

  2. Am patito si eu cu un avocat din Satu Mare, fost PROCUROR,am platit 700 RON,pentru o plangere la Judecatorie inpotriva rezolutiei PROCURORULUI,Instanta a constatat plangerea TARDIVA,(a respinso find depusa dupa expirarea termenului legal)avocatul refuza restituirea onorariului de 700 RON,nustiu ce sa fac,are mari relatii in Satu Mare,daca cineva poate sa ma ajute,iam dat pensia de pe o luna,va multumesc

    cetateanu
    25/04/2014 at 11:34
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *