Lumina sfântă de la Ierusalim a ocolit Sălajul

Filed under: Actualitatea Salajeana |

După ce în ultimii 3 ani, lumina sfântă de la Ierusalim a ajuns în toate bisericile ortodoxe și pentru toți credincioșii din județul Sălaj, în acest an reprezentanţii Episcopiei Sălajului au decis să nu organizeze un astfel de ceremonial.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Episcopiei Sălajului, preot Gabriel Gârdan, decizia de a nu face demersuri pentru aducerea luminii sfinte în Sălaj a fost luată din două considerente. În primul rând, pentru a păstra ca ţintă principală la acest mare praznic semnificaţia creştină: „Nu lumina este în mijlocul sărbătorii, ci Iisus Hristos. Din acest considerent nu s-a organizat, în acest an, o ceremonie de aducere a luminii sfinte de la Ierusalim. Lumina nu trebuie să primeze, în detrimentul adevăratei semnificaţii pe care o are sărbătoarea. Creştinii trebuie să fie focalizaţi pe semnificaţia Învierii deoarece elementul central al sărbătorii nu este lumina, ci Învierea din morţi a Mântuitorului” dar și din cauza condițiilor meteo, când s-a întârziat oficierea slujbelor din noaptea de înviere.

În acest an, în regiunea de Nord-Vest, lumina sfântă a ajuns la Cluj, Maramureş şi Satu-Mare.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *