More

    Marş împotriva discriminării persoanelor cu autism la Negreşti

    autism

    Sute de tineri din Negrești-Oaș au participat ieri la un marș împotriva discriminării persoanelor cu autism organizat de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare și Asociația Sfântul Benedict Satu Mare, în parteneriat cu Liceul Teoretic Negrești-Oaș. Marșul, la care s-a alăturat şi primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, a început la ora 13.00, şi s-a desfăşurat pe traseul Liceul Teoretic – Şcoala Gimnazială nr. 3. “Marșul organizat azi face parte dintr-o serie de acțiuni organizate cu ocazia acestei zile. Începând cu data de 25 martie, elevilor de la Liceul Teoretic Negrești-Oaș li s-au prezentat aspectele esențiale ale autismului printr-o prezentare Power Point, menită să sensibilizeze și să trezească și interesul acestei realități a vieții noastre. Vreau să mulțumesc Primăriei Negrești-Oaș, conducerii Liceului Teoretic Negrești-Oaș, conducerii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă și Asociației Sfântului Benedict Satu Mare, precum și profesorilor Asztalos Tunde, Hoban Angelica, Jurje Adriana, Moldovan Adela, care au reprezentat un real sprijin în realizarea acestei campanii”, a declarat profesorul psihopedagog Laura Dogeanu.
    Ziua de 2 aprilie a fost declarată de Organizația Natiunilor Unite drept Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Prin marcarea acestei zile se conjugă eforturile mondiale în promovarea unei înțelegeri mai bune a autismului, dar și sporirea nivelului de conștientizare a problemelor sociale ale persoanelor cu autism și a familiilor acestora. Totodată, această zi este un prilej de atenționare a opiniei publice asupra faptului că persoanele cu autism sunt printre noi și că este absolut necesară abordarea problemelor existente.

    Campania organizată la Negrești-Oaş, “Autismul vorbește. Este timpul să asculți”, este una de conștientizare a problematicii autismului, destinată persoanelor din Țara Oașului.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE