Milioane de franci elveţieni pentru bunăstarea romilor

Filed under: Locale |

stef

Elveţia pune la bătaie peste 2,6 milioane de franci elveţieni pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale romilor din Satu Mare şi Maramureş, prin proiectul “Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale romilor şi altor grupuri vulnerabile aflate în condiţii sociale de trai precare din regiunile Satu Mare şi Maramureş”. Lansarea proiectului a avut loc ieri, la eveniment fiind prezenţi ambasadorul Elveţiei în România, Jean-Hubert Lebet, secretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Laczikó Enikő, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, directorul general al Caritas Satu Mare, Löchli Terezia Tünde, și coordonatorul proiectului, Fülöp Orsolya.

Condiţii mai bune pentru romi
Proiectul este implementat în perioada 2014 – 2018 de Caritas Elveţia, în parteneriat cu Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare, Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi din Cluj Napoca şi Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN din Bucureşti, fiind cofinanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă în valoare de 2.694.418 CHF. Scopul proiectului este dezvoltarea capacităţii membrilor comunităţilor de romi şi a grupurilor vulnerabile, din trei comunităţi, din judeţele Satu Mare (Ardud, Turulung) şi Maramureş (Baia Mare, cartierele Craica şi Vasile Alecsandri) să participe în mod activ la viaţa socială, economică şi politică şi să trăiască o viaţă demnă. Prin activităţile întreprinse specialiștii vor interveni în trei domenii: educaţie, sănătate şi dezvoltare comunitară. Pe parcursul celor patru ani de implementare proiectul va sprijini un număr de aproximativ 1.000 de beneficiari direcţi, printre care copii, tineri şi adulţi.

Adrian Ştef cere o implicare mai mare
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a declarat că speră ca la sfârşitul acestui proiect să se realizeze integrarea romilor în câmpul muncii, de unde ar rezulta şi creşterea nivelului de trai. Adrian Ştef le-a cerut şi membrilor comunităţii rome să se implice mai mult în rezolvarea problemelor cu care se confruntă etnia pe care o reprezintă. “Aş vrea să felicit acest proiect, această idee, eu zic că este foarte bine venit. Vreau să îi mulţumesc Excelenţei Sale, domnului ambasador, pentru faptul că s-au pus la dispoziţia acestui proiect. E o problemă serioasă problema integrării romilor, despre care poate vorbim prea mult şi facem prea puţin. Dacă ne uităm pe statistici vedem faptul că poate două treimi din copiii romi nu reuşesc să termine clasa a VIII-a. E o problemă serioasă şi numai această statistică ne face să ne gândim că politicile de integrare a romilor din ultimii 20 de ani au fost un eşec. Aici este şi vina noastră, dar eu cred că şi comunitatea romă ar trebui să se concentreze mai mult pe a scrie proiecte împreună cu autorităţile locale. Aici, în judeţul Satu Mare, suntem deschişi să găsim soluţii pentru a-i sprijini, dar trebuie să fie atenţi să nu se complacă pentru a fi o masă de manevră pentru a obţine anumite interese pe termen scurt”, a declarat Adrian Ştef.

Statul trebuie să se implice activ
Ambasadorul Elveţiei în România, Jean-Hubert Lebet, a precizat că statul are obligaţia să se implice mai mult în sprijinirea persoanelor nevoiaşe, în special prin asigurarea accesului copiilor proveniţi din medii defavorizate la educaţie. “Cooperarea între Elveţia şi România are o istorie lungă şi a început după Revoluţie. Acum a început o nouă activitate, mai exact din anul 2010. Este vorba despre foarte mulţi bani, ideea este să îmbunătăţim situaţia persoanelor nevoiaşe din România. De ce facem noi acest lucru?! Ideea noastră, care ne ghidează, este următoarea: puterea unei comunităţi se măsoară pe bunăstarea celor nevoiaşi. Asta înseamnă că nu cei bogaţi îi compensează pe cei săraci, ci puterea săracilor trebuie crescută. În România situaţia este foarte gravă, iar romii suferă din această cauză. Este treaba statului să sprijine comunităţile romilor. Este obligatoriu să le asigurăm un viitor acestor persoane. Copiii romilor pot să fie de folos statului român în special dacă au acces la educaţie”, a declarat ambasadorul Elveţiei în România, Jean-Hubert Lebet.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *