22 April 2018

Minoră lovită pe trecerea de pietoni

Filed under: Locale |

Un grav eveniment rutier s-a produs luni pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că o femeie în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen, nu a acordat prioritate de trecere unei tinere în vârstă de 15 ani, care în calitate de pieton traversa regulamentar strada pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. În urma evenimentului a rezultat accidentarea uşoară a fetei, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge, iar şoferiţa este cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Pavel Prodaniuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *