More

    Miting parapantistic la Aeroportul Satu Mare

    Sute de persoane, printre care un număr mare de piloţi din Ungaria şi România, sunt aşteptate, în perioada 16 – 18 mai, la un miting parapantistic care va avea loc la Aeroportul Satu Mare. Scopul acţiunii îl reprezintă popularizarea disciplinelor sportive aeronautice accesibile precum parapanta, paramotor sau paratrike, dar şi studiul privind demararea pe aeroportul sportiv al unui mosor. “Numărul parapantiștilor din România cunoaște o creștere dinamică și prin această acțiune vom demonstra că parapantismul se poate practica nu numai în zone de munte. Un alt aspect important este și popularizarea aeroportului precum și al zonei din punct de vedere turistic”, susţine Fulop Szabolcs, unul dintre organizatorii evenimentului.

    Conform aceleiaşi surse, în zonă se pot instala corturi pe gazonul de lângă hangarul aeroportului, asigurându-se de către organizatori toalete şi apă. “În funcție de cerinţe putem ajuta la rezervarea de locuri de cazare la pensiunile sau hotelurile din zonă. Nu se asigură masa. Există posibilitatea comandării unor meniuri sau pizza. Se asigură loc de pregătit foc în zona de campare, dar lemne nu. Punem la dispoziția piloților cu parapanta trei mosoare, care vor tracta în mod continuu gratis, cei cu paramotor vor putea zbura respectând regulile aeriene, pentru aceștia vom organiza zboruri catre zonele orașului Satu Mare, râul Someș și Ardud. Pentru cei care nu sunt piloți punem la dispoziție două paratrike și două parapante tandem care vor asigura contracost zborul de agrement al vizitatorilor. Seara va avea loc degustarea vinurilor premiate din județ”, a mai precizat Fulop Szabolcs.
    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE