Neatenţie cu sfârşit tragic

Filed under: Locale |

accident

Un tragic eveniment rutier s-a produs ieri dimineaţă pe raza localităţii Medieşu Aurit, care s-a soldat cu decesul unei minore în vârstă de nouă ani. Fetiţa, elevă la Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII Medieşu Aurit, s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind accidentată mortal de un autoturism marca Opel Astra, condus de Paula P., în vârstă de 26 de ani, din Medieşu Aurit. La faţa locului s-au deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Satu Mare, poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Satu Mare şi criminalişti.

Medicii ajunşi la accident n-au mai putut face nimic pentru salvarea fetiţei, decât să constate decesul acesteia. Cadavrul minorei a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Satu Mare în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor care au dus la decesul acesteia. “În localitatea Medieşu Aurit, Paula P., în vârstă de 26 de ani, din localitatea Medieşu Aurit, judeţul Satu Mare, conducând autoturismul marca Opel, a accidentat mortal o minoră de nouă ani, elevă la Şcoala cu clasele I-VIII Medieşu Aurit, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, se arată în comunicatul remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare. Totodată, Paula P. este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *