Oficialităţile sătmărene le vor citi poveşti copiilor

Filed under: Locale |

Biblioteca Judeţeană, instituţie publică de cultură subordonată Consiliului Judeţean Satu Mare, organizează azi o activitate destinată copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară, pentru a marca Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi pentru a încuraja lectura ca modalitate de petrecere a timpului liber. Intitulată sugestiv “Citeşte pentru mine”, activitatea se va derula în Sala Multimedia, pe parcursul întregii zile. Acest proiect, ajuns la cea de-a V-a ediţie, are ca parteneri asociaţii şi instituţii precum Asociaţia Zibo Help, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Colegiul Naţional “Ioan Slavici”, Teatrul de Nord Satu Mare şi se derulează prin Proiectul Naţional “Săptămâna familiei, săptămâna fără TV”, în cadrul programului “Să ştii mai multe, să fii mai bun”, iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, şefi de instituţii, persoane publice, voluntari de la Colegiul Naţional “Ioan Slavici” şi bibliotecari le vor citi poveşti copiilor participanţi, încurajând astfel lectura ca alternativă de petrecere a timpului liber. “Citeşte pentru mine” se doreşte a fi o activitate pe care să o desfăşurăm pe parcursul întregii zile, astfel încât să putem oferi posibilitatea cât mai multor copii de a asculta poveşti lecturate în spaţiul bibliotecii. La fel ca la ediţiile din anii precedenţi, am lansat invitaţia reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene de a se alătura acestui proiect şi, prin intermediul domniilor lor, să oferim un bun exemplu întregii comunităţi. În calitatea noastră de organizatori, considerăm că lectura rămâne cea mai plăcută alternativă de petrecere a timpului liber şi poate oferi părinţilor şi copiilor, deopotrivă, unul din cele mai frumoase momente ale zilei.” a declarat directorul interimar al Bibliotecii Judeţene, Lacrima Camelia Istrăuan.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *