Primarul Aurelia Fedorca a câştigat procesul cu ANI

Filed under: Locale |

fedorca1

Primarul oraşului Negreşti Oaş a câştigat, la Curtea de Apel Oradea, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care l-a declarat incompatibil. Primarul Aurelia Fedorca a atacat în instanţă decizia ANI, iar în şedinţa de ieri (n.r. vineri), prin Hotărârea 62/2014, Instanţa a admis acţiunea şi a dispus anularea raportului de evaluare al ANI.

Potrivit ANI, edilul şef s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 aprilie – 28 iunie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar al orașului Negrești-Oaș, cât și calitatea de reprezentant al orașului Negrești-Oaș în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul S.C. Apaserv Satu Mare SA.

Primarul Aurelia Fedorca a declarat că se aştepta la decizia dată de Curtea de Apel Oradea.

“Mă aşteptam la această decizie pentru că am considerat că la mijloc nu este niciun fel de incompatibilitate. Noi, primarii, am reprezentat comunitatea din care venim şi nu există niciun conflict de interese. Am avut câteva emoţii mai ales că înainte, în cazul câtorva primari, Instanţa a dat câştig de cauză Agenţiei Naţionale de Integritate”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.

Edilul şef al oraşului Negreşti Oaş a mai precizat că o bucură această decizie şi consideră că nu trebuia să se ajungă aici.

“Sunt bucuroasă de această decizie pentru că nu eram într-o stare confortabilă, mai ales că mă aflam pentru prima dată într-o sală de judecată. Stând acolo şi urmărind-o pe avocata mea cum îmi susţinea cauza, nu înţelegeam ce caut eu acolo. Din punctul meu de vedere, nu cred că trebuia să se ajungă aici pe acest subiect.

Pot să înţeleg stările de incompatibilitate, pot să înţeleg conflictele de interese, şi mi se pare corect să se vegheze la acest lucru, dar nu pot să înţeleg situaţia în care primarul care reprezintă interesele comunităţii, care dezvoltă proiecte şi aduce bani pentru comunitate, în final să ajungă în sălile de judecată.”

În procesul său împotriva ANI, primarul Aurelia Fedorca a fost reprezentat de avocatul Nord Vest TV şi al Gazetei de Nord-Vest, Anca Tămăşan.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *