More

    PROIS – NV va avea o filială la Satu Mare

    minoritate

    Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a participat ieri, în sala de şedinţe a Prefecturii, la Adunarea Generală a membrilor asociaţiei “Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială”- PROIS-NV, care a avut loc pentru prima dată în municipiul Satu Mare. Adunările generale anterioare au avut loc în municipiile reşedinţă de judeţ ale regiunii de Nord Vest. Începând cu anul 2009, municipiul Satu Mare este membru fondator al Asociaţiei “Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială”- PROIS-NV, ce are ca obiectiv mărirea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene prin reprezentarea intereselor şi impulsionarea programelor de dezvoltare regională din domeniul resurselor umane. Unul dintre subiectele întâlnirii a fost constituirea unei Filiale a asociaţiei PROIS – NV la Satu Mare pentru că municipiul are ca limită teritorială frontiera de stat cu două ţări vecine, Ungaria şi Ucraina, reprezentând oportunitate pentru proiecte de cooperare transfrontalieră. În acest context, constituirea Filialei Asociaţiei “Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare şi Incluziune Socială” vine în sprijinul tuturor actorilor sociali din cadrul regiunii, gestionând o structură operaţională autonomă menită să faciliteze dezvoltatea de proiecte în domeniul resurselor umane pentru toţi actorii sociali din regiunea de Nord-Vest, prin acordarea de consultanţă privind elaborarea cererilor de finanţare domeniul POS DRU, prin instruirea şi formarea specialiştilor în redarea cererilor de finanţare şi implementarea acestora, prin încurajarea iniţiativelor locale şi regionale şi facilitarea de parteneriate între diferiţi actori sociali din cadrul regiunii.
    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE