More

    S-a întors Lemac!

    oli

    Olimpia a câștigat cu emoții duelul pentru locul 7 cu CS Mioveni după un meci în care oaspeții au punctat la impresia artistică, iar elevii lui Csik pe tabelă!

    În fața a doar 500 de spectatori Olimpia a avut un start perfect de meci și la prima fază de poartă a reușit să deschidă scorul. Neobositul Gavrilescu a pătruns pe dreapta și a centrat perfect pentru Faur care din 6m l-a învins fără probleme pe Popescu. 1-0 în minutul 11. Avea să fie prima și din păcate și ultima acțiune periculoasă a sătmărenilor în prima repriză. Argeșenii cu un mijloc extrem de mobil au pus stăpânire pe joc și au condus ostilitățile. Năstăsie, Cotigă ,Vintilă și Mazilu l-au pus serios la treabă pe portarul Miron. Iar imediat după pauză , Mioveniul avea să egaleze . După o cursă pe dreapta a lui Mazilu , în minutul 49 acesta centrează în fața porții de unde mingea se lovește de Vintilă și intră în plasă.

    Antrenorul Tibi Csik simte că echipa scârțîie și mută ofensiv. Faur îi lasă locul lui Lemac iar Bujor lui Feier. Iar practic din minutul 60 jocul se schimbă…

    Feier își începe recitalul pe stânga cu o centrare pentru Boștină care trimite puțin alături din 6m în minutul 64. Peste alte două minute același Feier pătrunde excelent și îl servește din nou pe Boștină iar acesta nu-l poate învinge din 4 m pe Popescu!

    Tot Feier mai inventează o nouă centrare doar că nici Villand nu e mai inspirat și singur la 11m mijlocașul nostru trimite defectuos cu capul mult peste! Argeșenii nu mai au replică și în minutul 74 vine și golul izbăvitor. Lemac insistă la mijlocul terenului , recuperează și de la 25 m îl execută pe Popescu cu un șut plasat în colțul din dreapta: 2-1 ! Mureșan își trece și el în cont o execuție deosebită de la 30 m doar că mingea ocolește de puțin poarta argeșenilor… Ultimele minute se joacă pe contre, argeșenii caută egalarea doar că Ayza și Mazilu nu găsesc ținta și irosesc ultimele oportunități în prelungiri.

    Olimpia revine pe locul șapte și practic nu mai are emoții în privința retrogradării.

    Etapa următoare elevii lui Csik vor juca, pe 3 mai la Oradea, cu FC Bihor.

    Lemac, primul gol în 2014
    Atacantul împrumutat în vară de la Dinamo a impresionat la începutul sezonului. Denis a marcat ambele goluri în egalul 2-2 smuls în prelungiri la Reșița iar apoi a contribuit decisiv la reușitele cu care Olimpia s-a impus tot pe final la UTA.

    A urmat eliminarea din meciul cu Motru și o pauză forțată de două etape. N-a mai reușit să înscrie până la finalul lui 2013 deși a evoluat titular în cinci partide.

    Venirea lui Boștină din iarnă și, probabil, titularizarea ”cadetului” Anca –Trip l-au lăsat pe Lemac pe bancă, acesta având apariții mai puține… A profitat din plin însă sâmbătă de șansa primită de la antrenori. A intrat extrem de montat în joc, s-a zbătut mult și în minutul 74 a reușit să spargă tot ghinionul cu torpila de la 25 m. Cu siguranță că dacă va ști să profite de acest moment, Lemac va putea redeveni…”Denis pericolul public ”de la începutul de campionat și din nou titularul incontestabil din atacul Olimpiei.

    OLIMPIA- Miron – Munteanu, Mureșan, Ene, Iuhas- Gavrilescu, Micaș(min. 46 Rus), Villand, Faur (min. 55 Lemac)- Bujor (min. 60 Feier), Boștină. Antrenor Tibi Csik
    CS MIOVENI- Popescu-Cotiga, Răuța, Biceanu, Gălan, (min. 59 Chețan)Stan, Stoica (min. 71 Olteanu), Negoiță, Mazilu, Vintilă(min. 59 Ayza), Năstăsie. Antrenor Marius Stoica.

    Au arbitrat: D. Heidiner-P. Câmpeanu, C. Lucaci. Rezervă-M. Chioran.
    Cartonașe galbene: Gavrilescu min. 90 și Popescu min. 38.

    Marius Stoica: ”Nu meritam să pierdem”

    Antrenorul oaspeților, Marius Stoica, era extrem de dezamăgit de rezultat la finalul partidei. În ciuda înfrângerii acesta și-a felicitat jucătorii și a amintit că poate oboseala drumului a făcut ca echipa lui să piardă pe final. ”Am făcut o partidă bună, am controlat jocul doar că ei au fost mai pragmatici. Am crezut la 1-1 că putem forța victoria dar până la urmă am cedat. A apărut și oboseala drumului , am ajuns vineri seara la opt la Satu Mare și a fost imposibil să ne refacem complet. Asta e viața. Cred că și noi și Satu Mare meritam să fim în play-off dar acum e inutil să mai deschidem subiectul.” a spus Marius Stoica. Acesta a recunoscut că acest sistem nu avantajează pe nimeni și că singura motivație pentru etapele rămase de jucat e să vadă la lucru jucători tineri și să pregătească strategia pentru sezonul viitor.

    Tibi Csik: ”Preferam să câștigăm la Mioveni…”

    Antrenorul Olimpiei l-a adus pe mijlocașul Dan Gavrilescu la conferința de presă pe care l-a caracterizat ca fiind ” un exemplu de ambiție, dăruire și devotament”. Apoi a amintit că prefera să bată Mioveniul în etapa a 21-a la Pitești… ” Am fi fost acum în play-off cu acele trei puncte…dar asta e viața. Trebuie să mergem cu capul sus mai departe și să muncim. Am întîlnit o echipă foarte bună, poate cea mai închegată din serie cu un mijloc tânăr și mobil. Mă bucur că în partea a doua chiar dacă am ratat mult am reușit să ne desprindem ” a mai spus Csik care a recunoscut că a fost nemulțumit de atitudinea unora dintre băieți. ” S-a văzut o lipsă de concentrare la unii, dar nu e nicio problemă căci pe viitor vom miza și pe alții din lot . Nu mai avem probleme cu retrogradarea și asta mă bucură căci putem să ne gândim la viitor de pe acum” a mai adăugat Tibi Csik.

    Dan Gavrilescu: ”Vrem să readucem publicul la stadion!”
    Mijlocașul Dan Gavrilescu a fost unul dintre cei mai activi jucători de la Olimpia în succesul 2-1 cu CS Mioveni. Acesta s-a declarat mulțumit de rezultat dar în același timp e conștient că obiectivul principal de acum înainte al echipei e să readucă lumea la stadion. ” Nu ne-am simțit confortabil cu doar 4-500 de spectatori la meci. Asta după ce tot sezonul am avut 4-5000. Sigur că lumea e dezamăgită că n-am intrat în play-off. Și noi suntem extrem de supărați și de acum sper ca încet oamenii să revină alături de echipă. Vrem să câștigăm toate meciurile, există și o motivație financiară și, de ce nu și speranța că putem să ne transferăm la echipe cu pretenții de liga 1. ” a declarat Dan Gavrilescu.

    Craiova și ASA spre Liga 1

    Sâmbătă, în Liga a II-a (seria de Vest) s-au disputat meciurile rundei secunde în play-off și play-out. ASA-ul a călătorit în Zăvoi, unde a mai făcut un pas important spre Liga 1, scăpând, în același timp, de o contracandidată. Succesul târgu-mureșenilor de la Râmnicu Vâlcea a fost cu atât mai important cu cât a fost obținut în inferioritate numerică, după ce Onicaș a văzut roșu direct la mijlocul primei reprize. Reșița s-a agățat in extremis de zona promovabilă după victoria la Slatina, pentru ca în derby-ul rundei Craiova să treacă la limită de Gloria Bistrița. Trupa lui Gabi Balint rămâne în fotoliul de lider iar etapa viitoare se va deplasa la Târgu Mureș pentru meciul cu ASA.
    Rezultate:
    CSM Râmnicu Vâlcea – ASA Târgu Mureș 1-2.
    FC Olt – Metalul Reșița 0-1.
    CS U Craiova – Gloria Bistrița 1-0.

    Untitled-1


    Olimpia, prima în play-out

    Olimpia a revenit în fruntea ierarhiei, după ce a trecut de CS Mioveni, cealaltă formație lipsită de grijile retrogradării. Și orădenii încep să scape de emoții după ce au mai pus un punct între ei și UTA după remiza de la Motru. UTA a stat în această săptămână.
    Iată rezultatele etapei din play-out:
    Olimpia Satu Mare – CS Mioveni 2-1.
    Au marcat: Faur – min. 11, Lemac – min. 74 / Vintilă – min. 49
    Minerul Motru – FC Bihor 1-1.
    Au marcat: Trifu – min. 49 / R. Lukacs – min. 29
    UTA Arad a stat

    Untitled-12

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE