Secţie de dermatologie performantă la Spitalul Judeţean

Filed under: Locale,Top News |

dermatologie01

Conducerea Consiliului Judeţean a bifat ieri o nouă etapă din planul pe patru ani de reabilitare integrală a sistemului de sănătate. Este vorba despre inaugurarea noii Secţii de boli dermato-venerologice a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, lucrări care au finanţate de către Consiliul Judeţean printr-un efort financiar de circa o jumătate de milion de lei. Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a precizat că până în anul 2016 va fi reabilitat întreg sistemul de sănătate, în timp ce vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a precizat că în ultimii doi ani s-a făcut mai mult pentru infrastructura medicală decât în ultimele două decenii. Directorul medical al Spitalului Judeţean, Paula Mare, a concluzionat că după patru ani de aşteptare la Satu Mare se va face o dermatologie de performanţă.

Un spital cu adevărat european
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a declarat că după reabilitarea Secţiei de dermatologie sătmărenii nu vor mai fi obligaţi să apeleze la serviciile medicale similare din Ungaria, pacienţii putând să găsească aici atât condiţii hoteliere la nivel european cât şi servicii medicale de mare calitate. “Sătmărenii să nu mai fie nevoiţi să meargă în Ungaria pentru serviciile medicale. Noi am avut specialiştii şi până acum, iar de acum înainte vom putea să oferim condiţii hoteliere şi mai bune pentru pacienţii din Satu Mare. Vreau să mulţumesc cadrelor medicale pentru tot ce aţi făcut până acuma. Devotamentul şi grija faţă de sătmăreni au putut să înlocuiască de multe ori insuficienţele infrastructurii de sănătate. Pentru 2016 venim cu un angajament de patru ani să reuşim să prezentăm sistemul de sănătate reabilitat integral, în această echipă”, a precizat Adrian Ştef.

Conform aceleiaşi surse, Consiliul Judeţean a demonstrat că nu a uitat de locaţia 2 a Spitalului Judeţean de Urgenţă, dovadă stând lucrările de reabilitare finalizate, dar şi cele prevăzute să înceapă în perioada următoare. “Mi-am asumat dezvoltarea infrastructurii de sănătate din Satu Mare şi urmărim să putem oferi sătmărenilor şi cadrelor medicale condiţii de lucru optime şi condiţii hoteliere pentru pacienţii din Satu Mare care să se ridice la nivel european, aşa cum îi stă bine unui stat integrat în Uniunea Europeană. În 2012 – 2013 am pornit masiv reabilitarea secţiilor. Am reuşit să realizăm deja trei nivele din Spitalul Judeţean de Urgenţă, locaţia 1, iar acum suntem la locaţia 2. Au fost foarte multe discuţii. S-a vorbit despre faptul că nu ne interesează locaţia 2, că am fi lăsat-o în paragină. Dar uitaţi că nu este adevărat. Noi suntem aici, la locaţia 2, şi medicii şi toate secţiile sunt la fel de importante pentru medici şi pentru Consiliul Judeţean, dar nu se pot face toate deodată. Este un ritm în care am pornit. Deja sunt atribuite lucrările de reabilitare şi la locaţia 1 pentru nivelele următoare. Ne vom ocupa şi de curtea spitalului şi vom continua reabilitarea şi în locaţia 2”, a conchis Adrian Ştef.

Consiliul Judeţean a asigurat finanţarea
Managerul general al Spitalului Judeţean, Erica Venemozer, a ţinut să sublinieze efortul financiar al Consiliului Judeţean, care a alocat suma de 434.000 lei pentru finalizarea lucrărilor. “Vă mulţumim din suflet pentru sprijinul financiar acordat de către Consiliul Judeţean. Dacă nu era acest sprijin financiar acest eveniment nu ar fi avut loc. De asemenea, le mulţumesc pentru răbdarea de care au dat dovadă cadrelor medicale, având în vedere că până acum şi-au desfăşurat activitatea într-un spaţiu de trei ori mai mic decât acesta şi în sfârşit vor avea condiţii bune de lucru”, a declarat Erica Venemozer.

Prefectul Eugeniu Avram a precizat că prin răbdare şi eforturi susţinute se pot ajunge la rezultatele scontate. “Mă bucur, în primul rând, pentru cetăţenii judeţului nostru şi, în al doilea rând, pentru cadrele medicale care muncesc aici. Se continuă investiţiile şi am vrut să mă asigur din acest punct de vedere. Trebuie să înţelegem că ceea ce se face la ora actuală se face cu mult efort, dăruire şi implicare a conducerii Consiliului Judeţean, pentru care merită toate felicitările”, a arătat prefectul Avram.

dermatologie02
Reabilitarea sistemului medical, în grafic
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a precizat că în ultimii doi ani s-a făcut mai mult pentru infrastructura medicală decât în ultimele două decenii. “Suntem numai la jumătatea drumului din actualul mandat, suntem exact la doi ani de mandat. Să facem un inventar cu ce s-a făcut în aceşti doi ani şi cu ce nu s-a făcut în ultimii 24 de ani în Spitalul Judeţean de Urgenţă şi în Spitalul Vechi. Normal că cerinţele sunt foarte mari şi noi nu suntem mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate, dar facem tot posibilul şi veţi vedea că atunci când vom face bilanţul celor patru ani sistemul de sănătate va fi complet schimbat faţă de ceea ce a fost. Nu ne rămâne decât să le mulţumesc tuturor celor implicaţi, în mod special celor care fac parte din Secţia de dermatologie, doamnei şef de secţie Terezia Buşilă, doamnei director medical Paula Mare, doamnelor asistente şi tuturor celor implicaţi. Vă spun sincer, când am fost acum un an şi jumătate şi am văzut în ce condiţii stăteau într-un birou, era deranj total. Acum, într-adevăr, arată foarte frumos. Felicit conducerea Spitalului Judeţean, pentru că de când am schimbat conducerea Spitalului Judeţean parcă este mai mult sânge proaspăt şi se mişcă mai bine. Una peste alta, eu sunt mulţumit pentru ce putem să facem după posibilităţile sistemului de sănătate şi vă asigur în continuare că vom face tot posibilul pentru a schimba faţa sistemului de sănătate din judeţul Satu Mare”, a precizat Mircea Govor.

Servicii de performanţă la SJU
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, medicul dermatolog Paula Mare, a concluzionat că după patru ani de aşteptare la Satu Mare se va face o dermatologie de performanţă. “Vă mulţumesc mult în numele tuturor medicilor dermatologi şi a întregului colectiv al Secţiei de dermatologie. Iată că aproape după patru ani este un moment extraordinar în care noi vom putea să ne ducem la îndeplinire tot ce ne-am dorit în desfăşurarea actului medical. Vom putea face o dermatologie de performanţă la nivelul judeţului Satu Mare. Eu consider că Secţia boli dermato-venerologice ar trebui să fie un model de cum ar trebui să funcţioneze tot Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare şi de aceea mi-am dorit să fie prezenţi tot medicii dermatologi, pentru că pentru noi este un moment foarte important, un moment istoric, pentru că suntem printre puţinele spitale din România ca şi Spital Judeţean de Urgenţă care avem din nou secţie de dermatologie”, a concluzionat Paula Mare.

După ce secţia a funcţionat într-un spaţiu restrâns, de trei ori mai mic ca suprafaţă, cu doar două saloane şi cu un total de 11 paturi, o singură sală de tratament, o baie şi o toaletă, în urma acestei investiţii secţia cuprinde 25 de paturi, repartizate în opt saloane, o sală de tratament, o sală de consultaţii, o sală pentru mici intervenţii, două cabinete medicale, un cabinet pentru asistente, o cameră de gardă, o sală de mese, două grupuri sanitare pentru pacienţi, prevăzute cu duşuri, respectiv un grup sanitar pentru personal.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *