More

    Sindicatele şi patronatele, la masa dialogului

    sindicat

    Dialogul bipartit patronate – sindicate a fost reluat la Satu Mare în cadrul unei întâlniri organizate de ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea. La întâlnire, care a avut loc în cursul zilei de ieri, au participat toate confederaţiile sindicale reprezentative la nivel judeţean, respectiv lideri ai principalelor sindicate: Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, BNS, respectiv Sindicatul Liber din Învăţământ. Din partea patronatelor a participat un singur reprezentant, respectiv Ciprian Costea din partea Patronatului Naţional Român (PNR). Moderatorul întâlnirii a fost prefectul Eugeniu Avram, din partea Parlamentului României, fiind prezenţi senatorul UDMR Pataki Csaba, deputatul PSD Octavian Petric şi deputaţii UDMR Kereskenyi Gabor şi Erdei D. Istvan, respectiv din partea Consiliului Judeţean a participat vicepreşedintele Mircea Govor.

    Sindicaliştii acuză sclavia din mediul privat
    Sindicatele au reclamat modificările care trebuie aduse Legii dialogului social, acuzând salarizarea mică din învăţământ, în timp ce patronatele au subliniat că există o prea mare fiscalizare a muncii. Sorin Faur, preşedintele Cartel Alfa din Satu Mare, a subliniat faptul că: “După apariţia legii negocierile cu patronatele au devenit tot mai dure, […] angajaţii devenind uneori adevăraţi sclavi moderni”. Vasile Dârle, secretarul general al Cartel Alfa, a reclamat că sunt firme problematice unde accesul sindicatelor este limitat şi drepturile angajaţilor nu pot fi apărate. Nici instituţiile de stat nu au fost uitate. Dan Burulea, preşedintele judeţean al C.N.S.L.R. Frăţia, a adus la cunoştinţa ministrului că există situaţii în care nu sunt semnate contractele colective de muncă, în plus grilele de salarizare nu de puţine ori creează discrepanţe.

    Dacă liderii de sindicat au participat cu toţii la întâlnirea cu ministrul Aurelia Cristea, din partea patronatelor a venit doar preşedintele sătmărean al Patronatului Naţional Român. Ciprian Costea a fost şi el de acord că Legea dialogului social trebuie transformată, dar doreşte: “O lege care să fie a dialogului social şi economic”, deoarece patronatele sunt interesate de felul în care legislaţia trebuie să se adapteze noilor realităţi. “În plus, munca este foarte fiscalizată”, a remarcat Ciprian Costea.

    Ce spun parlamentarii
    Alături de sindicate şi patronate au stat parlamentarii sătmăreni. Senatorul Pataki Csaba, care face parte din Comisia de Muncă, a declarat că există la comisie un pachet de măsuri care vizează schimbarea legislaţiei, dar acesta va trebui discutat întâi cu ministrul Rovana Plumb. Acesta a mai remarcat că dincolo de disensiunile dintre sindicate şi patronate, “la noi în judeţ pare să nu fie o relaţie corectă între muncă şi salariu”. “În Satu Mare salariul mediu pe economie este mic, comparativ cu alte judeţe de pe graniţa cu Ungaria, şi este mai redus şi faţă de judeţele din centrul ţării, deşi avem o poziţie privilegiată”, a remarcat senatorul Pataki. Schimbarea legislaţiei nu se realizează uşor, de aceea deputatul PSD Octavian Petric a ţinut să precizeze faptul că Guvernul a făcut deja câţiva paşi pentru a ajuta atât afaceriştii cât şi angajaţii. Scăderea TVA-ului la pâine, micşorarea CAS cu 5%, dar şi scutirea de impozit a venitului reinvestit sunt doar câteva din măsurile luate în calcul de guvernul Ponta pentru a se putea relansa economia.

    Ministrul Cristea ia pulsul problemelor
    În replică, Aurelia Cristea, ministrul delegat pentru Dialog Social, a respins ideea introducerii unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea legislaţiei. “Există deja amendamente la lege depuse la comisiile de specialitate ale Parlamentului. Iar cu acordul primului ministru şi al ministrului de resort a fost întocmită o comisie care are ca scop tocmai găsirea unor soluţii pentru actualele probleme provocate de legislaţia deficitară. De o lună de zile de când am devenit ministru mă întâlnesc constant cu sindicatele şi cu patronatele pentru ca să vedem unde anume s-a oprit dialogul dintre cei doi factori importanţi. […] Suntem în situaţia în care pentru legea dialogului social am acceptat discuţii pe amendamente, dar trebuie să găsim un echilibru între revendicările sindicatelor şi cele ale mediului de afaceri. […] Avem un calendar de întâlniri şi există modificări depuse la comisiile parlamentare, aşa că nu se justifică adoptarea unei ordonanţe de urgenţă”, a precizat ministrul Aurelia Cristea. Ministrul delegat Aurelia Cristea va participa la astfel de discuţii şi în alte judeţe pentru a realiza un inventar al problemelor reclamate atât de sindicate cât şi de mediul de afaceri.

    Silvia Spanciu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE