Supravieţuire pe datorie în mediul rural

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

postas

În mediul rural, vânzarea produselor pe datorie reprezintă un fenomen obişnuit. Vânzătorii spun că tot mai mulți săteni iau pe datorie produse de la alimentara sau de la barul din sat. Oamenii susțin că altfel, cu salariile mici pe care le au, nu ar mai scoate-o la capăt. Codul Fiscal, însă, interzice o astfel de practică, atâta timp cât comercializarea de produse nu se face şi prin emiterea de bonuri fiscale, considerându-se că un astfel de comerţ reprezintă o formă de evaziune fiscală. În ceea ce priveşte recuperarea datoriilor, proprietarii de magazine se duc direct la casieria unor primării sau îi acostează pe poştaşi. Iar treaba merge ca şi unsă de ani de zile.

Cumpărăturile pe caiet, o soluţie de compromis
Mototolit, plin de cifre, nume şi semnături. Astfel arată un caiet în care vânzătorul le trece datoria oamenilor de la sate atunci când prin buzunare le bate vântul, dar trebuie să se întoarcă neapărat cu de-ale gurii acasă. De cele mai multe ori, îl poţi găsi în sate, la magazinul alimentar sau la barul din localitate. Registrul în care apar numele clienţilor care au luat pe datorie pâine, lactate, carne sau băutură este un adevărat „letopiseţ” al sătenilor nevoiaşi.

Deşi ştiu că nu se permite să dai marfa pe datorie, negustorii merg pe încredere. De regulă, cei trecuţi în listă aduc banii după ce lucrează cu ziua, primesc salariul sau pensia, dacă vor să mai cumpere produse după aceeaşi schemă. „De cinci ani, de când lucrez la barul din sat, notez toate datoriile într-un caiet. De obicei, oameni cumpără mâncare, pentru că nu vând băutură pe datorie. Iau pâine, paste. Unii iau şi salam, dar nu-şi permit toţi”, spune, sub protecţia anonimatului, proprietara unui magazin sătesc.

Plafon de 100 de lei
Ca să nu intre în bucluc cu datornicii, vânzătorii pun anumite condiţii. “Nu există un termen-limită, însă nu dau pe datorie mai mult de 100 de lei ca să nu se adune sume prea mari şi să fiu nevoită să le scot din propriul buzunar. S-a mai întâmplat ca cineva să nu-mi întoarcă banii timp de doi ani sau să plece pentru totdeauna”, ne-a spus vânzătoarea unui alt magazin. Cel mai des îi trece în condică pe pensionari, asistaţi social sau chiar şi persoanele fără venit. “Bătrânii mă roagă cu lacrimi în ochi să le împrumut o pâine. Vin de nevoie, nu e vina lor că au ajuns aşa”, adaugă vânzătoarea.

Primarul unei localităţi din judeţ declară, tot sub protecţia anonimatului, că este de acord că vânzarea pe caiet e o formă de supravieţuire a magazinelor săteşti, dar şi un act de comerţ practicat în mod uzual: “Datul pe caiet înseamnă şi ţepe, căci sunt destui care acumulează datorii la un magazin, după care se duc la altul”. Vânzarea pe caiet se întâlneşte atât în cazul pensionarilor sau cei trecuţi într-o formă sau alta de ajutoare de la stat, de tip social sau de şomaj, dar şi în cazul salariaţilor. “Se vindea şi înainte de criză pe caiet, dar acuma… Se întâmplă să fii salariat, iar patronul să nu te plătească la timp o săptămână, două sau o lună, două, trei. E normal ca un astfel de om să se bucure de creditul patronului de magazin şi să-i dea marfă pe datorie”, ne-a spus edilul şef.

Ce spune legea
Conform legislației românești, acest tip de vânzare este ilegală, pentru că, în multe cazuri, nu se eliberează bon fiscal sau factură la cumpărarea produselor, astfel că nu poate fi justificată în contabilitate ieșirea mărfii din magazin. Pe de altă parte, administratorii magazinelor știu că acest tip de vânzare le aduce clienți fideli și, în consecință, sunt pregătiți chiar și pentru eventualele controale ale Fiscului, care i-ar “cadorisi” cu o amendă usturătoare dacă ar putea dovedi că aplică astfel de practici. În consecință, caietele cu numele datornicilor sunt bine ascunse, iar în casă este ținută tot timpul o sumă aproximativ egală cu valoarea datoriilor, iar atunci când finanțiștii sau Garda Financiară vin în control, suma este deja trecută în acte.

Hoituri pe datorie
Sunt şi cazuri extreme în care persoanele nevoiaşe au ajuns să cumpete hoituri pe datorie. Un astfel de caz i-a fost adus în atenţie prefectului Eugeniu Avram la începutul acestei luni, atunci când mai mulţi cetăţeni de etnie romă din comuna Pişcolt au susţinut că au cumpărat în ultimii ani, pe datorie, mai multe cadavre de porci de la doi indivizi de etnie romă. Conform aceloraşi surse, cadavrele de porci ar proveni de la o fermă dintr-o comună învecinată. Chiar dacă le-a convenit să consume carne alterată, pentru că porcii morţi se vindeau la preţuri mult sub preţul pieţei, problema a apărut în momentul în care clienţii nu au putut să plătească, iar vânzătorii l-ar fi acostat pe poştaşul din sat în vederea recuperării banilor din ajutoarele sociale care ar fi trebuit să ajungă, în mod normal, la beneficiari.

Cazul nu este unul singular, în anii trecuţi un factor poştal fiind acuzat că ar fi înşelat mai mulţi pensionari din satul Scărişoara Nouă, comuna Pişcolt, cărora nu le-ar fi înmânat pensiile întregi, profitând de vârsta înaintată a acestora. În ceea ce priveşte consumul de carne alterată, pe raza comunei Pişcolt este de notorietate faptul că tot mai multe persoane nevoiaşe consumă carne de animale moarte în condiţii suspecte.

Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *