More

    Tokyo, cel mai ameninţat oraş de pe planetă

    8

    Este suficient să deschizi un ziar sau să porneşti radioul sau televizorul pentru a afla că, undeva în lume, a mai avut loc o catastrofă, fie un cutremur, fie un tsunami sau un alt dezastru natural.

    O companie de reasigurare elveţiană, Swiss Re, a întocmit un clasament cu cele mai mari aglomerări urbane de pe glob care sunt expuse dezastrelor.

    Potrivit datelor companiei, “portretul robot” al zonei zonelor cele mai expuse este următorul: aglomerare mare de locuitori, situarea deasupra unei zone foarte active seismic sau pe coasta oceanului.

    Citat de trei ori în acest clasament, Tokio este cea mai aglomerată suprafaţă urbană din lume, în care cei 37 de milioane de locuitori trăiesc în fiecare zi sub ameninţarea producerii unui cutremur, unui tsunami, a musonilor sau a inundaţiilor.

    Cel mai mare oraş japonez este aşezat exact deasupra Centurii de Foc, falia activă din Pacificul de Vest. Chiar dacă pare aşezat într-o capcană a morţii, locuitorii săi fiind expuşi în proporţie de 80% unui cutremur major, Tokyo este cel mai populat oraş al planetei.

    Tokyo este de asemenea şi punctul nodal al economiei japoneze, aşa că orice dezastru s-ar produce ar afecta  incomensurabil economia ţării şi suficient de mult pe cea mondială.

    Marele Cutremur Kanto, produs în 1923 a devastat Tokyo şi Yokohama, lasând în urmă nu mai puţin de 142.800 de victime, în condiţiile în care aglomerarea urbană nu atinsese dimensiunile din zilele noastre.

    Pe de altă parte, faptul că Tokyo este unul dintre cele mai bogate oraşe din lume a permis construirea unei infrastructuri de calitate, care asigură că efectele unui cutremur vor fi minime.

    Iată şi restul TOP 10 cele mai ameninţate oraşe de pe planetă:

    10. Teheran

    9. Los Angeles

    8. Shanghai

    7. Kolkata (India)

    6. Nagoya

    5. Jakarta

    4. Osaka-Kobe

    3. Delta Pearl River, care include Hong Kong, Shenzhen, Dongguan, Macau şi Guangzhou

    2. Manila

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE