More

    Tronsonul morţii pe DN 19

    accident-ciuperceni

    Potrivit statisticilor poliţiştilor rutieri, cele mai sângeroase accidente rutiere se înregistrează pe tronsonul cuprins între Satu Mare şi Livada al Drumului Naţional (DN) 19. Aici au loc cel mai frecvent accidente de circulaţie soldate cu victime omeneşti. La fel de periculoase sunt considerate şi celelalte tronsoane situate în judeţul nostru ale DN 19. În decurs de numai doi ani, 65 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere înregistrate în judeţul Satu Mare, 20 dintre acestea în accidente produse pe Drumul Naţional 19. Principala cauză a accidentelor o constituie viteza excesivă, pe locul următor situându-se neacordarea de prioritate.

    Peste 60 de victime în doi ani
    În ultimii doi ani, pe raza judeţului Satu Mare au avut loc 564 de accidente rutiere, soldate cu 65 de morţi, 304 răniţi grav şi 330 de răniţi uşor. Potrivit evidenţelor Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare, 158 de accidente au fost înregistrate pe drumurile naţionale, 79 pe drumurile judeţene, 11 pe drumurile comunale, iar diferenţa pe alte drumuri. Din cele 65 de persoane decedate în accidente, 37 şi-au pierdut viaţa în accidente care au avut loc pe drumurile naţionale. De asemenea, în perioada aprilie 2012- aprilie 2014, în urma accidentelor înregistrate pe drumurile naţionale a rezultat rănirea gravă a 93 de persoane, respectiv rănirea uşoară a 79 de persoane, ne-a declarat şeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Satu Mare, comisarul şef Alexandru Racoţi.

    Drumul Naţional 19 este drumul pe care au avut loc cele mai sângeroase accidente rutiere. În numai doi ani, în accidentele petrecute pe DN 19 şi-au pierdut viaţa 20 de persoane. La un simplu calcul rezultă că, în medie, aproape lunar un om moare în urma accidentelor rutiere care au loc pe acest drum. Pe tronsonul cuprins între Satu Mare şi Livada al Drumului Naţional 19 au avut loc cele mai multe tragedii. De asemenea, pe Drumul Naţional 19A (Supuru de Jos- Petea) au avut loc 31 de accidente, iar pe Drumul Naţional 1C (Cluj- Halmeu) au avut loc 29 de accidente, ne-a declarat subcomisarul Valentin Farcău din cadrul Serviciului Rutier.

    O listă lungă şi tragică
    Unul dintre cele mai grave accidente rutiere a avut loc pe 18 iunie 2012 pe DN 19, pe raza localităţii Ciuperceni, când un bărbat de 34 de ani, din judeţul Maramureş, aflat la volanul unui Volvo a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de o maşină condusă, în mod regulamentar de un cetăţean maghiar. În urma impactului, acesta din urmă a decedat pe loc, iar maramureşeanul a murit în ambulanţa care îl transporta la spital.

    În martie 2013, un autoturism VW Bora care avea viteză mare a pătruns pe sensul opus de circulaţie pe DN 19, în apropierea oraşului Livada, şi s-a izbit frontal de un autoturism VW Passat, trei persoane pierzându-şi viaţa pe loc în urma coliziunii frontale. A patra persoană, pasageră în autoturismul VW Bora, a decedat ulterior în spital.

    Tot în martie 2013, un sătmărean de 43 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut pe DN 19, pe raza localităţii Botiz. Camionul condus de sătmărean, încărcat un cinci tone de carne de pui, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un alt camion înmatriculat în Ungaria. Şoferul maghiar a fost rănit grav, dar a reuşit să supravieţuiască.

    Alţi trei tineri şi-au pierdut viaţa în septembrie 2013 într-un accident de circulaţie înregistrat pe DN 19, tot pe raza localităţii Botiz. Doi au murit pe loc, iar al treilea la spital. Pe fondul vitezei excesive, şoferul autoturismului a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe partea dreaptă a drumului. Din păcate, lista cu accidente tragice înregistrate în ultimii doi ani pe acest tronson al morţii este mult mai lungă.

    Viteza excesivă, principala cauză
    Potrivit statisticilor Serviciului Rutier, principala cauză a producerii accidentelor de circulaţie este viteza. În ultimii doi ani, din cauza vitezei neregulamentare, respectiv a vitezei neadaptate la condiţiile de drum au avut loc 102 accidente rutiere. A doua cauză o constituie neacordarea de prioritate, care a provocat 95 de accidente în perioada aprilie 2012- aprilie 2014, urmată de neacordarea de prioritate pietonilor, care a cauzat 63 de accidente de circulaţie. Pe locul al patrulea se situează pietonii care circulă pe carosabil sau traversează neregulamentar arterele de circulaţie, potrivit subcomisarului Valentin Farcău.

    Recomandări pentru şoferi
    În vederea prevenirii accidentelor, poliţiştii rutieri sătmăreni le recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule. Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere. Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE