Un român cu tinereţe eroică: Victor Roşca

Filed under: Cultura |

L-am cunoscut în Montreal. A fost şi rămâne printre puţinii oameni valoroşi care dă importanţă “noului sosit” şi ştie să-i spună “Bun venit!”. Conduce de 14 ani “Candela de Montreal”, revistă ce este cunoscută pe tot globul. De aici au pornit condeieri ce au devenit poeţi şi scriitori de valoare. Unul este Victor Roşca, debutând cu “Moara lui Kaluşek”, roman apărut în 2007, la Editura Curtea Veche din Bucureşti. Apoi a lucrat mult, până în 2011, când a apărut romanul “Experimentul Târgşor”, la aceeaşi editură. Sunt unul care le-a citit, cu atenţie, încă în manuscris. Pentru cel de-al doilea roman a strâns peste 90 de fotografii ale colegilor cu care a suferit în temniţele grele de “reeducare”, de spălare a creierului, de foamete şi torturi groaznice, pe care mintea sănătoasă nu le poate percepe. Victor Roşca este organizatorul vieţii culturale a românilor din Montreal, este omul-magnet, care atrage tot ce-i valoros la românii cu puţin talent şi se bucură de realizările, cu paşi mărunţi, pe potecile vieţii, deja bine bătătorite de dânsul. Am fost la lansările din Montreal, cu peste 200 de oameni valoroşi. Am fost şi la Făgăraş. Îl evocă pe colegul său de liceu, de cameră, apoi de celulă, regretatul profesor, preot Ion Glăjar, cunoscut în Sibiu, ca bun profesor la Teologie şi cu condei admirabil (Să-l odihnească Dumnezeu în pacea Sa!). L-am cunoscut şi eu bine pe distinsul om de cultură Ion Glăjar şi mă bucur de faptul că mulţi preoţi din Satu Mare îşi aduc aminte de profesorul lor Ion Glăjar. La emisiunile televizate “Glasul Bisericii” sunt momente în care discutăm despre studiile teologice şi-l amintim mereu, pozitiv, pe acest distins şi regretat om de cultură!

Victor Roşca activează în Cenaclul Eminescu din Montreal. El s-a născut în satul Râuşor, judeţul Braşov, în 1926. A făcut liceul, iar în timpul examenului de Bacalaureat a fost arestat şi închis trei ani la puşcăria Târgşor. Eliberat, a lucrat în Făgăraş la Combinatul Chimic. A urmat, cu succes la carte, Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale, în Bucureşti, ca, atunci când a ajuns în anul V, Securitatea l-a ridicat şi au făcut demersuri să fie exmatriculat. Atunci, în 1959, a fost arestat pentru uneltire împotriva ordinii sociale, închis pentru patru ani. Abia peste opt ani va reuşi Victor Roşca să-şi ia Bacul şi să fie reînscris în anul V la facultate, ca după doi ani să-şi obţină diploma de inginer. A lucrat ca inginer pe mai multe şantiere din ţară până în 1988. Una din fiicele sale se căsătoreşte cu un canadian şi părăseşte ţara, urmată de sora ei. În 1988 soţii Roşca pleacă să-şi viziteze fiicele şi rămân acolo, cerând azil politic.

Despre activitatea acestui erou în viaţă aş putea spune multe lucruri. A organizat, cu exigenţa-i caracteristică, activităţi culturale de tot felul, implicându-se chiar pentru strângerea de fonduri pentru aparatură medicală necesară României. Din 1997 a pus bazele revistei cu nume şi renume “Candela de Montreal”, pe care o conduce şi azi. Stând acolo, în cei doi ani, am colaborat la revistă şi am ţinut legătura cu revista sătmăreană scoasă de distinsul preot Doru Lostun. Păcat că această revistă nu mai apare. Aşa suntem noi! Când este ceva bun, îl demolăm. Dar, Dumnezeu le vede şi le rânduieşte pe toate! Cred că biserica păstorită de Doru Lostun va reînvia în curând!
Referitor la cele două romane, pot să spun că prin conţinut şi date, nume, locuri, poate forma un crâmpei dintr-un curs universitar de specialitate. Totul se bazează pe realitate şi poate forma scenariul unui film pentru un regizor interesat de această latură a istoriei. Doamne, ce chinuri groaznice sunt descrise în cele două romane, cu puţin caracter autobiografic! La ce maltratări au fost supuşi acei tineri, trimişi la “cursuri de reeducare”, de schimbare a concepţiei lor despre lume şi viaţă. O schimbare sub impulsul bâtei, lanţurilor şi foametei. Penitenciarele amintite în cărţi se întreceau în a-i maltrata pe aceşti tineri, care au dorit o schimbare în ţară, un trai mai bun. În Jilava exista o şleahtă de bătăuşi, înarmaţi cu bâte, având scopul de a le scoate din cap gândul evadării. Îi loveau cu bâtele şi cu picioarele, îi ţineau cu capul îndesat în noroi. Teroarea gardienilor era ca o pornire comandată de undeva de sus, de la partid. Acolo s-au obişnuit deţinuţii cu numărătoarea făcută cu ciomege mânuite cu experienţa gardienilor, oameni fără suflet şi fără bunul simţ. Acolo s-au distrus oameni de valoare, acolo au pierit mulţi din colegii lui Victor Roşca, dar acesta a avut tăria de a suporta şi la ieşirea din temniţă a fost urmărit şi lovit de un camion. A avut ce suferi. A avut tăria şi răbdarea să se intereseze de colegi, scriind despre ei, despre suferinţele lor, încât cărţile sunt o monografie a suferinţei, o încrâncenare transmisă oricărui cititor al lor, o reînviere, o aducere aminte că viaţa este dată o singură dată omului şi trebuie să răzbească, să învingă! Aşa este Victor Roşca, acum la 88 de ani, trecut prin vâltorile vieţii, lucid, harnic, apreciat şi stimat pentru tot ceea ce a făcut şi face. Doresc familiei sale multă sănătate, iubire şi prieteni adevăraţi!

Teodor Curpaş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *