Vin americanii!

Filed under: Editorial |

Statele Unite şi NATO vor să asigure o prezenţă militară consolidată şi permanentă pe teritoriul aliaţilor est-europeni pentru a descuraja orice posibilă agresiune a Rusiei în contextul crizei din regiune. Declaraţia îi aparţine lui Philip Breedlove, comandantul trupelor NATO din Europa. Generalul american a fost însărcinat de miniştrii de externe ai Alianţei Nord-Atlantice să identifice contramăsurile pe care Washingtonul şi blocul militar în ansamblul său le vor lua după anexarea Crimeii de către Rusia. Sunt vizate măsuri terestre, aeriene şi maritime care să consolideze garanţiile de securitate pentru aliaţii SUA şi NATO din Estul Europei.

În acelaşi sens, un oficial de rang înalt de la Pentagon a confirmat recent că invazia rusă din Crimeea a determinat Washingtonul să îşi revizuiască prezenţa militară în Europa, care a continuat să scadă de la încheierea Războiului Rece. În prezent pe continentul european sunt staţionaţi circa 67.000 de militari americani. În principal în Germania (40.000), în Italia (11.000) şi Marea Britanie (9.500).

La sfârşitul lui 1991, când Uniunea Sovietică s-a destrămat, aceştia erau aproximativ 285.000. Numărul lor a scăzut mai ales în ultimii ani, pe măsură ce Pentagonul a devenit preocupat prioritar pentru contracararea expansiunii militare a Chinei.

În Europa de Est, inclusiv în România, SUA a relocat deja – şi demersul va continua! – forţe militare, contingente, nave de război, bombardiere şi avioane de vânătoare, intensificându-se manevrele comune cu aliaţii. Spre a exemplifica subliniem faptul că în aceste zile soldaţi români, bulgari şi americani au participat la un exerciţiu militar pe poligonul de la Novo Selo din Bulgaria. Asemenea acţiuni se justifică pe deplin având în vedere noile agitaţii etnice de peste Prut. În acest context, raionul Taraclia ameninţă că va intra în componenţa Găgăuziei dacă Chişinăul nu-i va oferi un statut special. Dar prin alipirea Taracliei la raionul Cahul, aşa cum se încearcă, bulgarii ar fi minoritate deşi reprezintă în prezent 72% din populaţie.

România a subliniat prin diplomaţii săi necesitatea suplimentării prezenţei militare a SUA şi NATO în contextul tensiunilor din Ucraina. În acelaşi timp, secretarul general al NATO a subliniat din nou că Alianţa rămâne ferm ataşată principiului securităţii colective, cerând Moscovei să îşi retragă trupele de la graniţa cu Ucraina. Din păcate, Moscova rămâne încăpăţânată.

Voicu D. Rusu

One Response to Vin americanii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *