Weekend cu victime pe drumurile din judeţ

Filed under: Locale |

week

Sfârşitul de săptămână nu a fost unul lipsit de evenimente rutiere pe drumurile din judeţ. Din nefericire, un bărbat a fost accidentat mortal duminică dimineaţa după ce s-a deplasat neregulamentar pe drum, fără a avea îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante. O femeie s-a ales cu răni grave după ce şoferul vitezoman care conducea un autoturism Dacia Logan s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.

Concret, duminică, în jurul orei 04.45, în timp ce conducea un autoturism marca Mercedes, pe DN 19, la km. 140+50m, în afara localității Ciuperceni, D. Sergiu, în vârstă de 26 ani, a accidentat mortal o persoană de sex masculin, care în calitate de pieton se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă a drumului, fără a avea îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante. Până în prezent nu s-a reușit stabilirea identității victimei. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

De asemenea, vineri, în jurul orei 14.30, în timp ce conducea imprudent un autoturism marca Dacia Logan, pe DN 19, la km. 142+482m, în afara localității Botiz, O. Ioan, în vârstă de 42 ani, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu autoturismul în șanțul de pe partea stângă a direcției de mers. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerei O. Mărioara de 33 ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, celui în cauză i-au fost recoltate și probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
Ciprian Bâtea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *