Agricultorii stau sub teroarea ciobanilor

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

teroare

Nu puţine sunt comunele în care între cultivatori şi crescătorii de animale se dispută “meciuri” grele, arbitrate doar uneori de poliţie. În cele mai multe rânduri, însă, ciobanii ale căror oi distrug culturile scapă basma curată sau achită doar despăgubiri simbolice, fie din pricina lipsei martorilor, fie pentru că evaluările pagubelor se fac cu duhul blândeţii sau, aşa cum spun gurile rele, deoarece au prieteni la numeroase primării şi posturi locale de poliţie, care pun batista pe ţambal. Este o realitate împotriva căreia nicio instituţie nu are un instrument eficient de luptă. Dar probleme sunt în tot judeţul, de la Halmeu şi Pişcolt, până în Satu Mare şi Socond.

Probleme în zona Socondului
Constantin Berner a ajuns să cunoască teroarea ciobanilor de mai bine de trei ani. An de an, spune acesta, ciobanii îi distrug sistematic hectare întregi de culturi, solicitând intervenţia Instituţiei Prefectului. Constantin Berner spune că poliţiştii îi amendează degeaba pe ciobani, că aceştia nu îşi plătesc amenzile. Cu alte cuvinte, efect zero! “Soluţia ar fi să îi ducă pe ciobani spre alte păşuni. Să îşi cumpere teren şi să facă stână. Ciobanul din Socond îşi tot mută oile din stânga în dreapta şi ne provoacă distrugeri masive. Poliţia îi amendează pe degeaba, căci nu îşi plătesc amenzile. Nu mai ştim ce să facem”, a declarat Constantin Berner. Acesta mai spune că oamenii au ajuns la capătul puterilor şi că îşi vor face singuri dreptate dacă nimeni nu poate să intervină în mod legal şi eficient.

Vidul legislativ protejează ciobanii
Şeful Serviciului juridic al Instituţiei Prefectului, Cosmin Dorle, a precizat că există un vid legislativ când vine vorba despre distrugerile provocate de animale, singura soluţie eficientă fiind recuperarea pagubelor prin instanţele de judecată. Din păcate, la cât de lungi sunt procesele civile şi cât sunt de costisitoare, oamenii ajung să piardă mai mult decât câştigă.

O altă soluţie propusă de prefectul Eugeniu Avram ar fi înfiinţarea unor stâne, astfel încât oile nu ar mai fi mutate din stânga în dreapta, peste terenurile agricole ale oamenilor. Din păcate, nici această soluţie nu pare să dea roade, atâta timp cât proprietarii de ovine nu sunt dispuşi să investească în cumpărarea unor suprafeţe mai mari de teren, preferând să forţeze mâna păgubiţilor. La fel, ciobanii, neavând niciun bun pe nume sau un venit legal, nu pot fi constrânşi de poliţişti să respecte legea prin aplicarea unor amenzi. Nu de alta, dar pur şi simplu nu le plătesc.

Situaţie explozivă la Ardud
Unii sătmăreni nu mai suportă imixtiunile ciobanilor pe terenurile agricole, prin care oile păstorite de aceştia le distrug în mod sistematic culturile. Acuzând şi o oarecare lipsă de reacţie din partea autorităţilor, un grup de fermieri din oraşul Ardud a cerut “binecuvântarea” Instituţiei Prefectului pentru a-şi forma, nici mai mult nici mai puţin, decât o miliţie populară. Noua structură urma să aibă sarcina de a păzi culturile localnicilor. Este prima acţiune de acest gen din ultimele două decenii, iar după acest model ar putea apărea şi alte structuri de această factură.

Culmea: ciobanii acuză violenţe
Sătmăreanca Maria Erdei, proprietara unei turme de 1.250 de oi şi a unei suprafeţe de 25 de hectare în satul Dindeşti, comuna Andrid, a lansat acuze extrem de grave la adresa altor proprietari de animale, invocând aici şi numele a doi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, pe care i-a acuzat că ar fi instigat sătenii la violenţă împotriva femeii. Aceasta susţine că nu este lăsată să ajungă la suprafaţa de 25 de hectare concesionată de la Sistemul de Gospodărire a Apelor, ajungând în imposibilitatea de a-şi păşuna cele 1.250 de oi.

Din păcate, proprietarul ovinelor îşi mută aproape zilnic turmele de oi din sat până la păşune, ciobanii “scăpând” turmele în terenurile agricole sau pe păşunile oamenilor. Iar apoi se mai miră că oamenii, ajunşi la capătul răbdării, ameninţă că îşi vor face singuri dreptate. Dacă se va mai continua pe această linie, în mediul rural se va lăsa cu o păruială pe cinste.

Ciprian Bâtea

One Response to Agricultorii stau sub teroarea ciobanilor

  1. Si autoritatile dorm.Noapte buna .

    paul
    07/05/2014 at 07:04
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *