Agricultura începe să producă bani buni

Filed under: Editorial |

Fermierii români sunt pe locul şase la rata medie a profitului brut obţinut din agricultură în Uniunea Europeană, deşi sunt cel mai puţin productivi. Un hectar de teren aduce încasări de 2.000 de euro şi profit brut de 860 de euro.

Banii plasaţi în agricultură se întorc în mai puţin de cinci ani în conturile investitorilor, în timp ce în alte domenii primii cinci ani sunt în pierdere. Bilanţurile producătorilor agricoli cu teren în România şi cu acţiuni tranzacţionate pe bursele europene sunt clare: marja de profit brut este de cel puţin 40%, iar cea netă de 15%. Cifrele sunt printre cele mai mari din economie şi depăşesc cu mult calculele managerilor din retail, producţia de încălţăminte, îmbrăcăminte sau construcţii.

Puţini fermieri vorbesc despre aceste cifre, iar liderii agricultorilor au pe agenda de discuţii subvenţia la motorină, ritmul de plată al subvenţiilor sau subvenţiile pentru bovinele din zonele defavorizate. Cuvântul-cheie este subvenţia plătibilă cât mai repede, cât mai mare şi fără condiţii de performanţă.

Uniunea Europeană a plătit 10 miliarde de euro agricultorilor din România în ultimii şapte ani din subvenţii directe pe teren şi fonduri europene. Productivitatea la porumb este mai mare cu 3% faţă de acum zece ani, iar cea la grâu numai cu 12%. Ambele ritmuri de creştere ţin România în coada clasamentului UE al productivităţii, dar parcările de la târgurile şi evenimentele agricole au ajuns să fie adevărate saloane auto în mediul rural.

Ioan Raţiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *