Alcoolul ucide o persoană la fiecare 10 secunde pe plan mondial

Filed under: Sanatate |

5

Alcoolul ucide în fiecare an 3,3 milioane de persoane pe plan mondial, mai mult decât SIDA, tuberculoza şi actele de violenţă la un loc, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care se teme de o agravare a situaţiei.

Consumul de alcool are efecte negative asupra a peste 200 de maladii, potrivit unui raport al OMS ce a fost publicat luni.

5,9% din totalul deceselor din lume (7,6% la bărbaţi şi 4% la femei) – cauzate de boli infecţioase, accidente de circulaţie, omucideri, maladii cardiovasculare, diabet – sunt asociate cu consumul de alcool, în fiecare an.

“Acest lucru înseamnă 1 deces la fiecare 10 secunde”, a declarat medicul Shekhar Saxena, director al departamentului de Sănătate mintală şi abuz de substanţe psihotrope din cadrul OMS, într-o conferinţă de presă.

În 2012, folosirea nocivă a alcoolului a ucis 3,3 milioane de persoane în lune, în comparaţie cu 2,5 milioane de decese în 2005, dar OMS a precizat că cele două cifre nu sunt în realitate comparabile, întrucât metodologia de calcul a variat, la fel ca populaţia mondială şi repartiţia cauzelor mortalităţii.

Totuşi, OMS deplânge lipsa de acţiune a autorităţilor în această perioadă, în special în domeniul prevenţiei.

Situaţia ar trebui să se înrăutăţească, pe măsură ce ţările cu populaţii mari vor beneficia de o creştere a nivelului de viaţă.

Deşi ţările bogate (Statele Unite şi Europa Occidentală) rămân cei mai mari consumatori de alcool, consumul de alcool a crescut mai ales, în ultimii ani, în India şi în China, în timp ce acesta a rămas stabil în ţările din cele două Americi, Europa şi Africa.

Potrivit estimărilor OMS, consumul anual de alcool din China va creşte până în 2025 la 1,5 litri de persoană.

Conform acestui raport, în 2010, cei mai mari consumatori de alcool au fost Rusia, ţările din Europa de Est, Portugalia, urmate de majoritatea ţărilor din UE, Canada, Australia şi Africa de Sud. În 2012, consumul mondial era de 6,2 litri de alcool pe persoană (în vârstă de peste 15 ani).

Dar, dacă se ţine cont de faptul că jumătatea din populaţia mondială nu a consumat alcool în ultimele 12 luni, acest lucru înseamnă că, în rândul băutorilor de alcool, consumul a ajuns la “17 litri de alcool pur, echivalentul a 45 de sticle de whisky sau 150 de sticle de vin sau peste 1.000 de halbe de bere”, a spus Shekhar Saxena.

Un sfert din consumul de alcool scapă controlului autorităţilor, dar acest procent este mult mai ridicat în ţările în care consumul de alcool este interzis sau rău văzut în societate, ca în ţările din estul Măriii Mediterane sau în ţările din Asia de Sud-Est. Or, alcoolul produs ilegal prezintă numeroase pericole pentru sănătate din cauza toxicităţii sale, potrivit experţilor.

Jumătate din consumul oficial de alcool din lume se realizează sub forma băuturilor spirtoase. Pe locurile următoare se află berea (34,8%) şi vinul (8%).

Potrivit OMS, 48% din populaţia mondială nu a băut niciodată alcool, iar abstinenţa este mai frecventă în rândul femeilor decât al bărbaţilor.

De altfel, 11,7% dintre persoanele între 15 şi 19 ani consumă alcool în cantităţi exagerate, episodic, comparativ cu 7,5% din restul populaţiei.

OMS s-a declarat deosebit de îngrijorată în legătură cu creşterea, în special în ţările bogate, a acestor “binge drinking” (consum excesiv de alcool) pe care experţii le definesc ca pe o ingerare a cel puţin 4 shot-uri de vodcă într-o perioadă foarte scurtă de timp.

În pofida acestor îngrijorări, OMS refuză să facă recomandări despre limita acceptabilă în privinţa consumului de alcool. Totul depinde de modul în care acesta este consumat, dar şi de starea de sănătate a fiecărui consumator.

Shekhar Saxena spune că un consum moderat de alcool poate fi benefic pe plan cardiovascular la anumite persoane, însă daunele provocate de alcool stării de sănătate, de o manieră generală, sunt mult mai mari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *