ALINA ȚOLEA – o lecție de credință într-un bob de Sătmar (IV)

Filed under: Cultura |

Am prezentat în episoadele anterioare lupta pentru viaţă dusă de sătmăreanca noastră Alina Marinela Ţolea care de şapte ani poartă o luptă dură cu moartea, incompetenţa şi nepăsarea unor purtători de „halate albe” din România, învingând cu ajutorul Celui de Sus un cancer la sân, de „netratat şi înmormântat” conform diagnosticelor „de specialitate” autohtone.

Soţul Alinei, Dacian, ne prezenta senzaţiile trăite la clinica AKH din Viena unde … „celebrul profesor Christoph ne-a demonstrat negru pe alb, pe blocul de parafină și pe lamelele de histo-patologie de la prima operație, că determinarea era de natură hormonală și că analizele de la primul spital au fost greșite, tratamentul de inhibare hormonală fiind obligatoriu în cazul Alinei. «Ne pare rău, doamnă doctor, dar ați pierdut trei ani de tratament! Asta este cauza principală a recidivei, a situației în care ați ajuns. În stadiul în care ați fost, aveați cele mai multe șanse de a vă vindeca, nu de a vă îmbolnăvi din nou» … A urmat primăvara anului 2013, cu Alina agățându-se ca de o ultimă speranță de tratamentul unui alt medic renumit, Burzsynski de la o clinică din Houston, Texas – Statele Unite ale Americii. Nemaiavând nicio acoperire în asigurări medicale, tratamentul fiind absolut inaccesibil, costurile unor prime etape de tratament, analizele de rigoare și călătoria se ridicau la peste 50.000 de dolari. Ajutați de o mână de prieteni din biserică, unii încercați și ei ca Alina, am demarat o campanie umanitară pentru strângerea sumei necesare, încurajaţi fiind de răspunsul pozitiv a celor de la clinica americană.

Campania noastră a debutat exact pe 25 martie 2013, de Buna Vestire, iar pe 25 aprilie Alina începea deja la Houston prima etapă de tratament cu anti-neoplatonii controversați a celebrului medic american, de origine poloneză. Strângerea sumei de peste 53.000 de dolari într-o lună de zile printr-o campanie online a fost o nouă minune dumnezeiască, iar îngerii Alinei s-au înmulțit exponențial. Cert este că în urma tratamentului, după o perioadă și o călătorie tulburătoare, pe 20 iulie au început să se vadă primele semne pozitive. Viața Alinei atârna realmente de un fir de ață, iar după 7 transfuzii de sânge, analizele din 20 iulie au indicat regresii semnificative. Profesorul Zielinski a spus, uimit, “well, it’s better with the metastasis!” ( ei, e mai bine cu metastaza ). Iunie, iulie, august, septembrie, octombrie au fost luni în care Alina a fost mai mult internată decât acasă, dar totul mergea, … slavă Domnului!, spre bine. Din luna noiembrie fondurile s-au terminat, dar era limpede că tratamentul trebuia continuat, așa că am început să mergem, lună de lună, pe la diverse companii și să sunăm prieteni și cunoștințe cu afaceri solide pentru sponsorizări. Sprijiniți și de “Asociația Națională a Stomatologilor cu Practică Privată din România”, care au expus cazul Alinei și în revista lor, am reușit să strângem cei 5000 de dolari necesari pentru achiziționarea tratamentului lunar. În ianuarie 2014, analizele arătau din nou regresii semnificative, iar markerii tumorali, ajunși în 2013 la peste 2500 au scăzut binișor sub 1000 (28 este maximul peste care intervine alerta). Ficatul nu mai prezenta leziuni, adenopatiile din abdomen au dispărut complet, ovarele nu mai erau atinse, leziunile din zona mediadstinală s-au redus semnificativ, pleurezia a dispărut, iar la creier, 6 din 8 metastaze s-au necrozat. Este pentru prima dată când un tratament a trecut bariera hemato-encefalică, ceea ce ne dă și mai multă speranță.
Putem s-o ajutăm pe Alina în lupta pentru viaţă, depunând sume de bani în conturile: EUR:RO81BTRL00204201936564XX; RON:RO35BTRL00201201936564XX şi USD:RO54BTRLUSDCRT0093656401 conturi deschise la Banca Transilvania pe numele Țolea Alina-Marinela, (Swift code: BTRLRO22XXX).

Valeriu Ioan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *