Bayern este clubul care trimite cei mai mulţi jucători la CM 2014

Filed under: Sport |

1

Bayern Munchen este clubul care va avea cei mai mulţi reprezentanţi pe listele provizorii cu loturile pentru Cupa Mondială, conform unei analize realizată de insideworldfootball.com. Campioana Germaniei trimite în Brazilia nu mai puţin de 18 jucători. Locul 2 la acest capitol este ocupat de Manchester United – cu 16 internaţionali care merg în Brazilia, iar podiumul este completat de Barcelona, cu 14 jucători. În total sunt 12 cluburi care au cel puţin 11 jucători pe listele provizorii pentru Brazilia 2014.

  • Bayern Munchen – 18
  • Manchester United – 16
  • Barcelona – 14
  • Juventus – 13
  • Napoli – 13
  • Real Madrid – 13
  • Liverpool – 12
  • Manchester City – 12
  • Altetico Madrid – 11
  • Chelsea – 11
  • Inter Milano – 11
  • PSG – 11

Bayern va primi de la FIFA cel puţin un milion de dolari

În 2010, FIFA plătea cluburilor 1.600 de dolari pentru fiecare zi pe care jucătorii lor o petreceau la Cupa Mondială. Barcelona era atunci cel mai bine reprezentată, cu 18 internaţionali, iar suma pe care o încasa de la forul internaţional era de 866.267 de dolari. Între timp, compensaţia plătită de FIFA pentru fiecare jucător a crescut la 2.600 de dolari pe zi. Astfel, dacă toţi cei 18 jucători ai lui Bayern vor fi păstraţi şi pe listele definitive pentru turneul final din Brazilia, campioana Germaniei ar urma să primească peste un milion de dolari. Pentru acest turneu, FIFA are un buget pentru compensaţii care se ridică la 70 de milioane de dolari, în creştere faţă de CM 2010, când a plătit 40 de milioane de dolari.

Primele 5 campionate din Europa dau mai mult de jumătate din jucători

Campionatele Angliei, Franţei, Germaniei, Italiei şi Spaniei concentrează peste jumătate din cei 950 de jucători care au fost trecuţi în echipele provizorii pentru Cupa Mondială din Brazilia. “Campioană” la acest capitol este Anglia, care are în echipele provizorii peste 136 de jucători, care vin de la mai mult de 30 de cluburi. Campionatele Germaniei şi Italiei sunt următoarele cele mai bine reprezentate ţări, cu mai mult de 100 de jucători fiecare prezenţi în echipele lărgite.

Dincolo de cele mai puternice 5 campionate, ţările care trimit cei mai mulţi jucători în Brazilia sunt Rusia (43), Mexic (36), Olanda/Turcia (28), Portugalia (27), SUA (26) şi Japonia (25). Interesant este că echipele din campionatul Braziliei dau doar 18 jucători pentru Cupa Mondială, în vreme ce cluburile din Argentina doar 10. Cluburi din peste 50 de ţări au măcar câte un reprezentant la Cupa Mondială.

Loturile finale de 23 de jucători vor fi anunţate până pe 2 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *