More

    Biserica din Sărăuad a fost sfinţită de PS Iustin Sigheteanul

    IMG_4359-1

    În prezenţa a sute de credincioşi, episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, PS Iustin Sigheteanul, a sfinţit ieri lucrările exterioare, interioare şi altarul bisericii ortodoxe din Sărăuad, constuită în urmă cu 241 de ani. La slujba arhierească oficiată de PS Iustin Sigheteanul au fost prezenţi europarlamentarul Ovidiu Silaghi, deputatul Octavian Petric, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, consilierul judeţean Oliviu Buzgău, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, George Vulturescu, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi viceprimarul Radu Roca, omul de afaceri Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială şi membru în Adunarea Naţională Bisericească din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, respectiv primarul oraşului Tăşnad, Vasile Mitraşca.

    Hram nou şi diacon sfinţit
    PS Iustin Sigheteanul a fost prezent ieri în mijlocul credincioşilor din Sărăuad şi a târnosit lucrările de înnoire a bisericii Sfântul Grigorie Teologul din localitate, care a fost renovată atât în exterior cât şi în interior, cu sprijinul omului de afaceri Mircea Leţiu, a cărui soţie este născută în satul Sărăuad. Cu această ocazie, înalta faţă bisericească a oficiat şi o Liturghie Arhierească alături de un sobor de peste 20 de preoţi, avându-i în frunte pe protopopii ortodocşi de Carei şi Satu Mare, Marian Crainic şi Ioan Socolan. Biserica a mai primit ieri un hram, cel al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. De asemenea, teologul Ioan Alexandru Socolan a fost sfinţit ca şi diacon.

    În predica sa, PS Iustin Sigheteanul a arătat că religia creştină reprezintă nădejdea şi mântuirea omenirii. De asemenea, înalta faţă bisericească a prezentat pericopa evanghelică a slăbănogului venit la scăldătoare şi vindecat de Isus, adresând fiecărui credincios un îndemn de solidaritate faţă de necazurile aproapelui său.

    Diplome de vrednicie
    La finalul slujbei religioase, PS Iustin Sigheteanul a primit un buchet format din 20 de trandafiri albi şi unul roşu cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când slujeşte Biserica Ortodoxă. PS Iustin Sigheteanul i-a acordat preotului paroh Ioan Petrovan brâul roşu, respectiv diplome de vrednicie Consiliului Parohial Sărăuad, preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintelui Mircea Govor şi primarului Vasile Mitraşca, respectiv diplome de catapeteasmă Mariei Leţiu şi inginerilor Mirel Leţiu şi Horea Moţiu. Preotul paroh Ioan Petrovan i-a dăruit episcopului vicar Iustin Sigheteanul o icoană a Maicii Domnului. PS Iustin Sigheteanul i-a îndemnat pe credincioşi să se prezinte la urne în data de 25 mai şi să voteze candidaţi creştini care să-i reprezinte cu vrednicie în Parlamentul European, dovedind respect pentru valorile creştine. Slujba Arhierească a fost urmată de o agapă frăţească.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE