Braconieri prinși în timp ce „greblau” Someșul

Filed under: Actualitatea Salajeana |

Până au fost depistați, au capturat 9 kg de plătică

Un echipaj al jandarmilor sălăjeni din cadrul subunităţii din orașul Jibou a desfăşurat, ieri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol pe râul Someş.

În timpul acţiunii jandarmii au surprins în flagrant trei persoane (C.I., în vârstă de 36 de ani, P.R., în vârstă de 37 ani, ambii din Surduc şi pe R.M., în vârstă de 31 de ani din Jibou) care pescuiau în perioada de prohibiţie prin metoda „greblare” cu unelte înţepătoare şi agăţătoare, pe râul Someş în zona localităţii Jibou.

Până în momentul în care au fost surprinşi de jandarmi, aceştia au reuşit să prindă 9 kilograme de peşte, specia plătică, cantitate care a fost predată unui reprezentant al AJVPS Sălaj, iar ustensilele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării.

Jandarmii au întocmit actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „pescuit cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. J, din O.U.G. nr. 23/05.03.2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Dosarul cu actele de constatare a infracţiuni va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou în vederea continuării cercetărilor.
Iulian Duma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *