Campanie sălbatică a liberalilor la Carei

Filed under: Anchete&Reportaje,Locale |

adrian-bucurestean

Unii membri ai Organizaţiei Municipale PNL Carei se dedau la tot felul de ilegalităţi în această campanie electorală. Unul dintre liderii locali, respectiv Adrian Bucureştean, a făcut un chef monstru în plină campanie electorală cu majoritatea poliţiştilor şi jandarmilor din Carei, cel mai probabil pentru a-i fideliza pe aceştia în perspectiva alegerilor europarlamentare de duminică, 25 mai. Aceeaşi persoană a avut mai multe întâlniri de taină cu lideri ai lumii interlope din Carei, ocazie cu care s-a pus la cale, cel mai probabil, mobilizarea la urne a marii mase de romi în favoarea PNL. Pe de altă parte, bannerele contracandidaţilor au fost distruse de către simpatizanţi ai liberalilor careieni.

Un chef de pomină, cu valenţe ilegale
Unul dintre liderii marcanţi ai Organizaţiei Municipale a Partidului Naţional Liberal şi fost candidat al formaţiunii politice la funcţia de primar al municipiului Carei, Adrian Bucureştean, pare să fie eminenţa cenuşie a unei campanii aşa-zis electorale, dusă cu toate armele, în special cele neconvenţionale. Profitând de funcţia de director al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), filiala Satu Mare, Adrian Bucureştean a dat un chef monstru la staţia ANIF de la Berveni, cu scuza că s-ar sărbători intrarea în gestiune a unei noi părţi de canal. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de vineri, 16 mai. Cu alte cuvinte, s-a folosit de o proprietate a statului şi de funcţia de director pentru un interes politic. Ne întrebăm cum a fost posibil ca mai mulţi angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi din Carei şi din posturile de poliţie rurală din localităţile limitrofe municipiului să participe, atenţie!, în plină campanie electorală la un chef dubios, organizat de către un lider marcant al PNL Carei. Ne întrebăm în ce măsură vor mai da dovadă de obiectivitate acei angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi cu ocazia desfăşurării scrutinului de duminică. Să fie vorba despre mită electorală sau despre cumpărare de influenţă?! Sau ambele în acelaşi timp?!

Afişe la tot pasul, în dispreţ faţă de lege
Şi cum unii liberali careieni nu se mulţumesc cu regulile campaniei electorale desfăşurate în limitele legii, au crezut de cuviinţă să îşi dea în petec şi să treacă la fapte profund ilegale. Dar cum nu doresc să se murdărească în mod direct pe augustele lor mânuţe, şi-au găsit tot felul de indivizi slabi de înger pentru a le face treaba murdară. Cu toate că liderii careieni ai principalelor formaţiuni politice s-au întâlnit la masa negocierilor şi au stabilit să nu lipească afişe pe stâlpii de electricitate sau pe copaci, cei care au încălcat această înţelegere au fost tocmai cei de la PNL Carei, care susţin mereu, tuturor celor dispuşi să îi asculte, că sunt cei mai corecţi din Carei. Aşa se face că delegatul sătesc din Ianculeşti, Ciprian Chiorean, transformat cu acte în regulă în marioneta PNL Carei, a lipit afişe ale PNL prin acoliţii lui pe copaci şi pe stâlpi. După ce s-a făcut plângere la Primăria Carei, afişele au fost îndepărtate în cursul zilei de luni. Delegatul sătesc a declarat cu un glas aproape angelic că nu ştia că este ilegal să pui afişe pe unde te taie capul.

“Greşeală” cu repetiţie
După ce au lipit afişe pe unde au vrut muşchii lor, vajnicii simpatizanţi ai liberalilor din Carei s-au dedat şi la alte fapte mult mai grave, respectiv la infracţiuni de distrugere. De exemplu, duminică, 18 mai, în satul aparţinător Careiului – Ianculeşti, un banner al Alianţei PSD-UNPR-PC a fost tăiat în jurul orei 22.00, la doar o jumătate de oră după ce a fost postat în mod legal. Conducerea Organizaţiei Municipale a PSD Carei a depus imediat plângere la Poliţia Carei pentru identificarea autorului. Social-democraţii sătmăreni sunt siguri că drumurile duc tot către liberalii careieni. De altfel, legătura nu este nici foarte greu de făcut, în lumina ploii de afişe abătute asupra copacilor şi stâlpilor din satul Ianculeşti.

Întâlniri de taină cu liderii romilor
Un specialist al întâlnirilor de taină, acelaşi Adrian Bucureştean a fost văzut prin parcurile şi localurile din municipiul Carei, mai ferite de ochii publicului, cum se întâlnea cu mai mulţi lideri ai lumii interlope din municipiu. Surse care susţin că au auzit ce se discuta ne-au precizat, sub protecţia anonimatului, că a fost vorba despre întocmirea unui plan prin care romii din Carei să fie mobilizaţi la urne în favoarea PNL, urmând ca în schimbul susţinerii lor să beneficieze ulterior de tot felul de favoruri. De altfel, astfel de întâlniri sunt de notorietate în Carei, aproape nimeni nu se mai miră de apropierea dintre unii reprezentanţi ai mediului politic şi lumea interlopă careiană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *