Când fotbalul îl reînvie pe Shakespeare

Filed under: Editorial |

Dacă Shakespeare s-ar mai naşte o dată, acum, în secolul XXI, sigur l-am găsi într-o maternitate din Liverpool! Personajele sale tragice, plămădite în secolele XVI-XVII, nu sunt cu nimic mai nefericite decât două duzini de fotbalişti din oraşul Beatles-ilor. Luni seara am aruncat o privire pe internet, să văd cu cât bate FC Liverpool, într-un cartier al Londrei, pe modesta Crystal Palace. Era minutul 75, iar scorul râdea pentru „cormorani”: Crystal Palace – Liverpool 0-3. Marcaseră Allen (18), Sturridge (53) şi Suarez (55). O situaţie clasică de victorie fără emoţii şi fără istoric. Am făcut socoteli: ca să câştige titlul în Anglia după o pauză de 24 de ani, Liverpool ar trebui să câştige meciul cu Newcastle, din ultima etapă (pe teren propriu), iar Manchester City să rateze victoria cel puţin într-una din cele două partide pe care le mai are de disputat, cu Aston Villa şi cu West Ham United (ambele, pe teren propriu). Nici nu mi-a mai trecut prin cap să verific rezultatul final.N-aveam niciun motiv: când tragi la titlu şi ai 3-0 în minutul 75 al penultimei etape, în faţa unei echipe fără virtuţi, fără motivaţie şi fără obiectiv (se fixase deja pe locul 11, în afara oricăror emoţii), şansele de a rata victoria sunt de una la un milion. Dar cine mai crede în asemenea trăsnăi?

Şi totuşi, s-a întâmplat! Am aflat pur întâmplător, la destule ore după încheierea meciului. Nu sunt fan Liverpool, nu jucasem meciul la pariuri, deci nimic nu mă motiva să caut confirmarea rezultatului final.

Istoria va reţine atât: Delaney (79), Gayle (81 şi 88). Sunt autorii şi minutele golurilor cu care Crystal Palace a egalat. Crystal Palace, echipa fără virtuţi, fără motivaţie şi fără obiectiv…

În capul meu s-a declanşat o furtună. Una a revelaţiilor. Mi-a părut rău, instantaneu, de Liverpool, dar şi de câţiva prieteni care ţin de mulţi ani cu această echipă. Mi-a părut rău şi de bătrânul Steven Gerrard, care a reuşit să câştige Liga Campionilor, Cupa UEFA şi Supercupa Europei (de două ori chiar), dar niciodată campionatul Angliei. Mi-a părut rău şi de tandemul ofensiv Luis Suarez – Daniel Sturridge, primii doi marcatori din actuala ediţie a Premier League.

Pe de altă parte, m-am bucurat pentru triumful ideii că meciul vieţii nu e niciodată pierdut. Crystal Palace, o echipă mică, a făcut o superbă demonstraţie de voinţă, tenacitate şi încredere. Exact aşa cum o echipă mare, nimeni alta decât FC Liverpool, a reuşit în finala din 2005 a Ligii Campionilor, când Gerrard (54), Smicer (56) şi Xabi Alonso (60) au întors, în şase minute magice, de la 0-3 la 3-3, pentru a câştiga la penalty-uri în faţa lui AC Milan.

Probabil că Liverpool a pierdut titlul după care aleargă din 1990. Doar un miracol i-ar mai putea aduce triumful în competiţia cu Manchester City. Este, poate, răzbunarea acelui 3-3 cu AC Milan din urmă cu nouă ani. V-am avertizat că Shakespeare ar fi avut mult de lucru dacă ne-ar fi fost contemporan. I-ar fi lăsat baltă pe Hamlet, Othello, Yorick, Romeo, Julieta, Macbeth, Regele Lear şi pe toţi Henricii şi Richarzii operei sale şi s-ar fi îndrăgostit de fotbal!

Grigore Cartianu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *