More

    Care este vârsta la care femeile şi bărbaţii iau în greutate

    descarcare

    Femeile riscă cel mai mult să ia în greutate în jurul vârstei de 38 de ani, iar bărbaţii, în jurul vârstei de 44 de ani, a relevat un sondaj efectuat de compania producătoare de suplimente alimentare Forza Supplements.

    Potrivit sondajului, femeile sunt cel mai predispuse să câştige în greutate între 35 şi 40 de ani, iar pentru bărbaţi, acest risc apare puţin mai târziu – 36 % dintre bărbaţi afirmând că se îngraşă între 40 şi 45 de ani – în ambele cazuri însă factorii responsabili pentru acest lucru fiind viaţa confortabilă din familie şi orele prelungite de muncă la birou, în faţa calculatorului, conform dailymail.co.uk.

    La acest sondaj au participat 1.000 de persoane, bărbaţi şi femei, care au explicat motivele pentru care au luat în greutate.

    Femeile au răspuns, în proporţie de 34%, că s-au îngrăşat în timpul sarcinii.

    Un alt “factor de risc” menţionat de femei în legătură cu luarea în greutate a fost căsătoria, 32% dintre femeile intervievate, aflate la vârsta mijlocie, afirmând că au început să se îngraşe după ce s-au căsătorit sau au început să locuiască împreună cu partenerul.

    În cazul bărbaţilor, 36% la sută dintre aceştia au spus că au luat în greutate din cauza carierei, care îi ţine mult prea ocupaţi pentru a mai face mişcare.

    Bărbaţii participanţi la sondaj au afirmat în proporţie de 22% că unul dintre principalii factori ai luării în greutate îl reprezintă divorţul, deoarece atunci se simt mai predispuşi să mănânce în oraş şi la ore nepotrivite.

    “Cei mai mulţi dintre noi nu înţeleg că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, avem nevoie de mai puţine calorii, deci chiar şi pentru a ne păstra aceeaşi greutate trebuie să consumăm cu 200 de calorii mai puţin pe zi. Bărbaţii încep să se îngraşe puţin mai târziu, deoarece organismul lor nu a fost modificat din cauza sarcinii şi a naşterii. Dar ei vor recupera acest interval – este semnificativ că vârsta medie pentru luarea în greutate corespunde unei perioade extrem de stresante din viaţa bărbaţilor. Cortizolul joacă un rol important în luarea în greutate – deoarece creşterea nivelului acestui hormon duce la o creştere a poftei de mâncăruri nesănătoase, iar oamenii vor să mănânce mai des”, a declarat Lee Smith, director al companiei Forza Supplements.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE